În fiecare bucătărie există câteva dispozitive care sunt indispensabile, iar frigiderul este unul dintre ele. Nu există un dispozitiv mai eficient pentru a depozita mâncarea sau ingredientele, astfel frigiderul este o necesitate.  

Opțiunile sunt multe, însă trebuie să cumperi frigiderul care se potrivește cel mai bine nevoilor tale. Am realizat un scurt ghid pentru a-ți face alegerea mai ușoară. În articol vei citi despre tipurile de frigider existente și aspectele la care să fii atent înainte de a achiziționa.

Aspecte generale

Un detaliu foarte important, care nu ține de funcționalitatea dispozitivului, este spațiul pe care îl ai la dispoziție pentru depozitarea frigiderului. Măsoară locul unde vrei să îl așezi pentru a ști cu exactitate lungimea, lățimea și înălțimea pe care dispozitivul poate să le aibă. De asemenea, este necesar să iei în considerare toți membrii familiei. Cu cât ai o familie mai mare, cu atât frigiderul trebuie să fie mai mare, așadar să aibă mai mult spațiu de depozitare.

 

La partea de funcționalitate și logistică fiecare frigider are caracteristicile lui, așadar trebuie să cauți ceea ce te interesează cel mai mult. De exemplu, pentru anumite persoane contează ca dizpozitivul să aibă multe rafturi și spații speciale pentru depozitare, cum ar fi cele pentru ouă. Există frigidere care au o ladă pentru mezeluri și alimente care trebuie ținute la o temperatură mai scăzută. De asemenea, modelele mai noi au ecran tactil și pot fi conectate la telefon printr-o aplicație pentru a accesa anumite funcții.

 

După ce ai ales mărimea frigiderului și caracteristicile de bază pe care să le aibă, trebuie să te interesezi și de clasa energetică. Scara energetică este felul în care se măsoară cantitatea de energie necesară pentru funcționarea dispozitivului. Dispozitivele cu o notă mai mare, respectiv B, A, A+, etc., consumă mai puțină energie electrică și sunt mai puțin dăunătoare pentru mediu. Este în interesul tău să cauți dispozitivul cu nota cât mai mare, pentru a economisi bani în viitor.

 

Este mai ușor să cauți și să compari modelele pe internet și doar apoi să mergi să verifici cele care te interesează în magazin. Salvezi timp făcând acest lucru. De asemenea, încearcă să cumperi de la brand-uri cunoscute, care oferă o garanție cât mai de durată. Renumele mărcii garantează calitatea produsului, iar garanția este un detaliu care nu trebuie omis, deoarece este un lucru obișnuit ca unele modele să aibă defecte din fabrică.

 

Setează-ți un buget clar pe care ești dispus să îl aloci pentru cumpărarea frigiderului. Este ușor să te lași dus de val când vezi ceva care îți place și ajungi să plătești mai mult decât ți-ai propus. Dacă te interesezi suficient de mult sau aștepți o reducere, vei găsi modelul potrivit pentru tine la un preț care să se încadreze în bugetul tău.

Tipuri de frigidere

Atunci când alegi un frigider este important stilul pe care îl preferi. Stilul determină și mărimea dispozitivului. Citește în continuare pentru a afla care sunt tipurile de frigider în funcție de stil:

 

Frigiderul cu o singură ușă

Aceasta este o alegere mai puțin populară deoarece nu are congelator mare. În general familiile optează pentru alte opțiuni, însă acest model este potrivit pentru studenți sau persoane care locuiesc singure și nu au nevoie de mult spațiu. Totuși, lipsa congelatorului este un mare dezavantaj, astfel unele persoane optează pentru unul separat. Este destul de rară această combinație deoarece ansamblul ocupă mult spațiu.

 

Frigiderul cu două uși

Acest model este varianta mai mare a frigiderului cu o singură ușă. Este potrivit pentru familiile mici, deoarece are mai mult spațiu de depozitare, însă congelatorul nu este destul de spațios. Congelatorul este poziționat în partea superioară a dispozitivului și este despărțit printr-o garnitură groasă de restul aparatului. Are ușă separată de acces, însă are un singur compartiment mare, fără rafturi.

 

Combina frigorifică

Acest model este cel mai popular, dat fiind faptul că are atât un spațiu mare pentru depozitare și răcire, cât și un congelator spațios situat în partea inferioară a dispozitivului. Este potrivit pentru familiile de mărime medie, de până la 5 membri. În general, acest model are două uși, una pentru frigiderul propriu-zis și una pentru congelator. Întregul ansamblu ocupă mai mult spațiu, deoarece are mai multe compartimente și spații pentru depozitare.

 

Frigiderul Side by Side

Acesta este modelul cu cel mai mult spațiu disponibil pentru depozitare. Are două uși care se deschid în oglindă, iar întregul spațiu este dedicat răcirii, așadar trebuie să achiziționezi și o ladă frigorifică pentru alimentele care trebuie înghețate. Există și modele care au un congelator încorporat, însă sunt destul de rare. Este potrivit pentru familiile mari sau persoanele care au nevoie de un spațiu mare de stocare.

 

Acestea sunt principalele aspecte pe care trebuie să le iei în considerare când îți alegi frigiderul. Este important să ai răbdare și să îți respecți atât nevoile cât și bugetul stabilit.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here