Elif Karaarslan, o tânără arbitru de 24 de ani, a fost suspendată pe viață de Federația Turcă de Fotbal după ce a fost implicată într-un scandal legat de un videoclip cu conținut sexual, conform informațiilor publicate de L”Equipe și preluate de Agerpres. Alături de ea, Orhan Erdemir, un observator de arbitri în vârstă de 61 de ani, a fost și el sancționat cu aceeași măsură extremă.
Federația turcă ar fi luat această decizie drastică după ce a vizionat înregistrarea în care cei doi apar în ipostaze intime. Videoclipul compromițător a declanșat imediat măsuri severe împotriva ambilor oficiali, considerând că incidentul aduce prejudicii de imagine fotbalului turc.
Elif Karaarslan neagă acuzațiile
Elif Karaarslan, fostă jucătoare la Beşiktaş Istanbul, care a trecut la arbitraj după o accidentare, a negat ferm că ar fi persoana din videoclipul în cauză. Tânăra arbitru a declarat că va contesta suspendarea și a pus sub semnul întrebării decizia Federației, acuzând influențele nepotiste din cadrul conducerii. „Voi parcurge un drum lung din punct de vedere legal, dar sunt hotărâtă să trec peste această încercare. Voi lupta pentru a-mi apăra cauza și voi demonstra că nu sunt persoana care apare în acea înregistrare”, a spus ea într-o declarație publică. Karaarslan a cerut sprijinul celor care cred în nevinovăția sa și a subliniat că nu va ceda în fața presiunilor: “Nu voi plânge sau regreta, voi lupta până la capăt pentru dreptatea mea.”
Reacția lui Orhan Erdemir
Orhan Erdemir, observator pentru arbitri și fost arbitru FIFA între 1999 și 2002, a explicat că videoclipul ar fi fost distribuit fără consimțământul său. Într-o declarație, acesta a menționat că scandalul i-a afectat grav reputația atât în familie, cât și în comunitatea arbitrilor. „Onoarea mea și reputația mea au fost grav afectate. Pe lângă pierderile financiare, prejudiciul emoțional este imens și de nedescris”, a declarat Erdemir, adăugând că și el intenționează să își apere cauza în fața justiției.
Cazul a generat o amplă dezbatere în Turcia, atrăgând atenția asupra problemelor de etică și corectitudine în fotbalul turc, în timp ce ambii oficiali își pregătesc apelurile împotriva suspendării.