Cum stii ca ai lipsă de calciu. Care sunt primele simptome la care trebuie să fii atent și să iei măsuri pentru a stopa deteriorarea sănătății. 

Lipsa de calciu dă anumite simptome care nu sunt tocmai plăcute. Totodată, poate duce la afecțiuni ale organismului. Iată cum îți poți da seama că ai deficit de calciu.

Lipsa de calciu, primele semnale de alarmă

Calciul este esențial pentru un organism sănătos. Are rolul de a asigura funcționarea corectă a inimii și mușchilor, dar bineînțeles, este esențial pentru a avea dinți sănătoți și oase puternice.

Valoarea normală a calciului seric total este cuprinsă în intervalul 8,5 -10,3 mg/decilitru. Când nivelul de calciu este sub 8,5 ml/dl, atunci este vorba despre hipocalcemie. Iar sub 7 mg/dl este vorba despre hipocalcemie severă, asta însemnând că nivelul calciului din organism este extrem de scăzut, conform Pacientul 2.0.

Conform sursei precizate, de obicei, nivelul calciului din organism scade din alte cauze decât cele alimentare. Printre cauzele care duc la scăderea calciului din organism se numără factorii genetici, unele modificări hormonale, în special în cazul femeilor. De asemenea, unele medicamente pot diminua absorbția de calciu.

Cum să folosești laptele în cosmetică. Măști faciale preparate în casă. Tenul tău va radia de frumusețe

În cazul în care există deficit de calciu din cauze alimentare există două situații. Este vorba despre malnutriție, atunci când organismul nu primește prin alimentație suficiente substanțe nutritive. De asemenea, mai poate fi vorba despre malabsorbție, când organismul nu poate absorbi vitaminele și mineralele din alimente.

Femeile, mai predispuse la deficit de calciu

În cazul femeilor se recomandă să se consume tot mai multe alimente care conțin calciu, încă de la vârsta mijlocie. Iar în timpul menopauzei, cu atât mai mult, trebuie mărită doza de calciu, deoarece oasele se vor subția mai repede și se poate instala osteoporoza, care este boala oaselor fragile.

De ce este bine sa mănânci zilnic miere. Sigur o vei introduce de acum în alimentația ta

Hipoparatiroidismul, care este o tulburare hormonală, poate, de asemenea, să ducă la un deficit de calciu. Cei care suferă de această afecțiune nu produc hormoni paratiroidieni suficienți, care au rolul de a controla nivelul de calciu din sânge.

De asemenea, nivelul scăzut de vitamina D, îngreunează absorbția calciului. Și magneziul scăzut sau prea crescut din organism poate afecta nivelul de calciu, dar și transfuziile de sânge, pancreatita, șocul septic sau insuficiența renală.

Deficitul de calciu nu dă simptome imediate, deoarece organismul va consuma întâi calciul din oase, însă, pe termen lung, un deficit de calciu poate produce efecte grave.

Simptome, lipsa de calciu

Dintre primele simptome ale deficitului de calciu din organism se numără crampele musculare și spasmele. Întrucât calciul ajută mușchii să se contracte și să se relaxeze, un deficit de calciu va duce la aceste simptome.

Furnicăturile și amorțeala sunt alte simptome ale deficitului de calciu din organism. Când simți aceste senzații la nivelul mâinilor și al picioarelor ai putea lua în calcul prezența unei hipocalcemii.

Un ritm cardiac anormal poate, de asemenea, reprezenta un simptom al deficitului de calciu din organism. Astfel că, bătăile neregulate ale inimii ar trebui să vă trimită la efectuarea unor analize pentru a vedea cum stați cu calciul. Lipsa de calciu poate provoca anumite anomalii care pot fi identificate cu ajutorul unei electrocardiograme.

Ce beneficii nebănuite are cafeaua. Care este cantitatea recomandată pe zi și ce efecte are asupra organismului

Atunci când celulel inimii nu primesc suficient calciu, aceasta nu mai funcționează corespunzător, iar ritmul cardiac devine anormal și pot să apară spasmele și îngustarea arterelor, spune aceeași sursă.

Convulsiile sunt un alt simptom al lipsei de calciu din organism. Hipocalcemia poate superexcita creierul, iar asta poate duce la convulsii.

Osteopenia ( reprezintă scăderea densității minerale osoase sub valoarea normală și este stadiul premergător apariției osteoporozei) și osteoporoza se manifestă atunci când nivelul de calciu de sânge scade și se produce o slăbire a oaselor și astfel crește riscul de fracturi.

Pielea uscată poate fi și ea un simptom al deficitului de calciu. Unul dintre rolurile calciului este și acela de susținere a sănătății pielii, prin protejarea barierei cutanate, împiedicând pierderea de apă din piele.

Alte simptome

Unghiile slabe și casante sunt un alt indiciu al deficitului de calciu.

Starea de confuzie și pierdere a memoriei, tot printre simptomele de hipocalcemie.

Cariile și bolile gingiilor pot fi provocate de lipsa de calciu. Unele alimente, dar și bacteriile aflate în cavitatea bucală pot duce la degradarea mineralelor din dinți. Dacă, însă, există un nivel adecvat de calciu, acest lucru poate fi prevenit.

Necesarul de calciu este stabilit în funcție de sex și de vârstă. Astfel că, în cazul femeilor cu vârste cuprinse între 19 – 50 de ani, doza zilnică este de 1.000 mg, iar de la 51 de ani în sus, doza zilnică recomandată ar trebui să fie de 1200 mg. În cazul bărbaților, spune sursa precizată, sunt suficiente 1.000 de mg/zi, până la 70 de ani, abia după această vârstă trebuie crescută doza zilnică la 1.200 mg.

Cum să folosești laptele în cosmetică. Măști faciale preparate în casă. Tenul tău va radia de frumusețe

De subliniat este faptul că nu trebuie depășită doza zilnică de 2.500 mg/zi, atât în cazul femeilor, cât și a bărbaților cu vârste cuprinse între 19-50 de ani, iar peste această vârstă să nu se depășească doza zilnică de 2.000 mg.

Un nivel foarte ridicat de calciu poate crea, de asemenea, probleme de sănătate, fiind afectate anumite organe, precum inima sau rinichii.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here