În anumite regiuni ale țării, mai ales în prima zi a sărbătorilor pascale, vor fi șanse mari de ploaie. Totuși, în noaptea de Înviere scăpăm, parțial, de ploi. Vor fi posibile averse slabe doar în sud-vest. În prima zi de Paște se întorc ploile la munte și în jumătatea de vest. Tot în vest, vremea va fi caldă aproape că într-o zi de vara. Maximele vor ajunge la 25 de grade.
„Noaptea de sâmbătă spre duminică, vremea în general frumoasă cu valori ale temperaturilor minime pozitive în întreagă țară. Vorbim de limite cuprinse între 4, până la 13, 14 grade în parte de Vest a țării și 10 grade în Capitală.”, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM.
Potrivit directorului ANM, în prima zi de Paști, vremea va fi caldă, cu temperaturi ce vor ajunge și la 25 de grade Celsius, mai ales în partea de Vest a țării. Vreme frumoasă va fi și în București, cu o maximă ce va ajunge la 22 de grade Celsius, iar pe litoral temperaturile vor fi în jur de 18 grade Celsius.
„În ziua de duminică, ecartul termic în întreagă țară va fi între 15 până la 25 de grade Celsius, în partea de Vest și Sud-Vest a țării, 22 de grade în Capitală, 15-18 pe Litoral.
Ziua de duminică indică o probabilitate la acest moment foarte mare de a avea averse la nivel local pe parcursul după-amiezii și al serii”, a mai precizat directorul ANM.
Temperaturi mai mari decât normalul perioadei
Săptămâna care urmează va debuta cu temperaturi mai mari decât normalul perioadei, însă spre finalul ei regimul termic va coborî către normal.
Vreme normală, săptămâna viitoare. Precipitații la mijlocul lunii mai
„Debutul săptămânii viitoare va fi caracterizat de o vreme mai caldă decât în mod obișnuit, cu 15-26, 27 de grade în regiunile extra-carpatice, după care, de la mijlocul săptămânii, o ușoară scădere a valorilor de temperaturi.
Vorbim de un ecart termic care nu are variații mari de la o zi la altă, între 10 până la 22-23 de grade Celsius.”, precizează Elena Mateescu.
„Cu siguranță, alternanța zilelor care să vorbim de valori peste pragul unei zile de vara – 25-27 de grade Celsius – va fi de interes și în ultima luna din această primăvară.
Cel puțin, săptămâna 6-13 mai, va fi caracterizată de această variabilitate, dar în medie vorbim de o săptămâna normală, din punct de vedere termic.
Săptămâna 13-20 mai vor fi temperaturi ușor sub medie și, sub aspectul regimului de precipitații, vorbim în această săptămână de precipitații, în general, peste normalul datei din calendar.
După care, până la sfârșitul lunii, ne așteptăm la un deficit de precipitații și nu excludem că din a două jumătate a lunii mai temperaturile să fie unele în creștere.”, a anunțat Elena Mateescu.