Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a lovit, luni dimineață, Portugalia, fără a provoca victime sau pagube, a indicat Institutul naţional de meteorologie. Conform primelor informații, seismul a fost resimţit în mai multe locuri din Spania, în special la Huelva (sud), dar şi în Maroc. 

Seismul a fost înregistrat la ora locală 05:11 (04:11 GMT), iar epicentrul său a fost situat în mare, la aproximativ 60 de kilometri vest de oraşul portuar Sines (sud), a precizat Institutul Portughez al Mării şi Atmosferei (IPMA), potrivit AFP.

Serviciul de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS) a anunţat că a detectat în această regiune un cutremur cu magnitudinea 5,4 la o adâncime de 17,5 kilometri.

Cutremure în lanț, vineri, în România. INFP anunță activitate seismică intensă – 3 seisme, la intervale scurte de timp

“Până în prezent, nu am constatat niciun fel de daune personale sau materiale”, a declarat comandantul naţional al protecţiei civile portugheze, André Fernandes, în cadrul unei conferinţe de presă.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here