Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 6,3, s-a produs, duminică, în largul coastelor arhipelagului Vanuatu din Oceanul Pacific. Nu a fost declanşată o avertizare de tsunami. 

Cutremurul a fost detectat la ora locală 09.23 (sâmbătă, 22.23 GMT) la o adâncime de 29 de kilometri în mare, la aproximativ 83 de kilometri nord-vest de capitala arhipelagului, Port Vila.

Centrul de alertă pentru tsunami din Pacific a precizat că seismul, care s-a produs în apropierea unui grup de insule slab populate, nu ar urma să provoace un tsunami.

Nu au fost raportate imediat pagube în Vanuatu.

Seismele sunt frecvente în Vanuatu. Acest arhipelag cu 320.000 de locuitori este situat pe “Cercul de Foc al Pacificului”, o zonă cu activitate seismică şi vulcanică intensă, care se întinde din Japonia până în bazinul Pacificului, trecând prin Asia de Sud-Est. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here