Dan Diaconescu, aflat în prezent sub control judiciar, a primit aprobare din partea Judecătoriei Constanța să părăsească România pentru a se deplasa în stațiunea Nisipurile de Aur din Bulgaria în perioada 28 aprilie – 8 mai. Fostul patron OTV este judecat pentru comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile.
Decizia judecătorilor nu este definitivă.”Încuviinţează părăsirea teritoriului României de către inculpatul D.C.D. (…), aflat sub măsura controlului judiciar, pentru a se deplasa în Bulgaria (Nisipurile de Aur), în perioada 28.04.2024, ora 08,00 – 08.05.2024, ora 22,00, pe traseul municipiul Bucureşti – Giurgiu, Giurgiu – Ruse – Nessebar şi retur. (…) Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Contestaţia se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 09.04.2024″, este decizia publicată pe portalul instanţelor de judecată.În august 2023, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Dan Diaconescu, cercetat sub control judiciar pentru act sexual cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile, ambele infracţiuni în formă continuată.
Evadare spectaculoasă din Penitenciarul Rahova: Un condamnat pentru omor a reușit să fugăConform procurorilor, în sarcina inculpatului s-a reţinut că, în jurul datelor de 19 şi 22 noiembrie 2020, a întreţinut raporturi sexuale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta avea la acel moment vârsta de 15 ani şi 4 luni, contra sumei de 300 de lei, în timp ce se aflau în camera unui hotel situat în municipiul Bucureşti.Alte infracţiuni au fost comise în staţiunea Olimp şi municipiul Constanţa, susţineau anchetatorii.”În jurul datei de 20.09.2020 şi în jurul datei de 22.09.2020, inculpatul D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 20.09.2020 şi 400 lei la data de 22.09.2020), în timp ce se aflau în camera unui hotel, situat în staţiunea Olimp din judeţul Constanţa. În jurul datei de 15.08.2021 şi în jurul datei de 16.08.2021, inculpatul D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 15.08.2021 şi 400 lei la data de 16.08.2021), în timp ce se aflau în dormitorul apartamentului martorului G. G.-V., situat în cartierul Poarta 6 din municipiul Constanţa”, se menţiona în comunicatul transmis la acea dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.