Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu a declarat, miercuri, la Guvern, despre banii cheltuiţi prin programele operaţionale, că până în prezent sunt 20,5 miliarde din programele operaţionale şi aproximativ 12,4 miliarde din politica agricolă, ceea ce însumează cam 33 de miliarde din totalul de 48 de miliarde. ”Ne concentrăm şi pe programele operaţionale. (..) Banii absorbiţi de România până în prezent sunt 20,5 miliarde din programele operaţionale şi aproximativ 12,4 miliarde din politica agricolă, ceea ce însumează cam 33 de miliarde din totalul de 48 de miliarde pe care îl avem la dispoziţie”, a afirmat Dan Vîlceanu. El a precizat că acest lucru înseamnă un procent de 66%. ”Ne preocupăm mai ales în contextul actual, cu criza refugiaţilor din Ucraina, să găsim modalităţi prin care să finanţăm şi cheltuieli care sunt făcute cu refugiaţii care vin din Ucraina în România”, a mai spus Vîlceanu. Despre banii cheltuiţi până acum din PNRR, ministrul a spus că în aprilie, estimează că Ministerul Dezvoltării va lansa apelul de proiecte pe valul renovării cât şi pe fondul local, iar aceste două componente, împreună, vor însuma 5,5 miliarde de euro, bani care vor ajunge la unităţile administrativ teritoriale din România, care vor derula licitaţiile şi vor cheltui aceşti bani. ”Probabil consideraţi că e o sumă mare acum în Banca Naţională, trei miliarde de euro, dar când te gândeşti ce apeluri vor fi lansate şi valoarea lor, numai anul acesta, o să observaţi că cele 3 miliarde de euro şi încă trei, prin cererea de plată din mai, înseamnă aproape cât lansează Ministerul Dezvoltării undeva în luna aprilie”, a mai explicat Vîlceanu. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].