Hoțul a fost prins în stațiune de către polițiștii care se aflau în patrulare. Bărbatul a atras atenția pentru că a avea un comportament suspect. Nu a putut justifica bunurile, fapt pentru care oamenii legii au deschis o anchetă, aflând că le-a sustras din casa cântăreței. 

La data de 6 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Secția 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 46 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Astfel, la data de 6 noiembrie a.c., în jurul orei 18.40, bărbatul ar fi fost depistat de polițiștii care efectuau serviciul de patrulare în stațiunea Vama Veche.

Bărbatul prezenta un comportament nefiresc și avea mai multe genți, astfel că s-a procedat la efectuarea controlului corporal și al bagajelor, asupra sa fiind descoperite mai multe bunuri a căror proveniență nu a putut-o justifica.

În urma cercetărilor efectuate a rezultat că bunurile ar fi fost sustrase din locuința unei femei, de 45 de ani, din Vama Veche.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. Astăzi, 7 noiembrie a.c., va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere legală.

SURSA

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here