Controversatul manelist Dani Mocanu, condamnat în prima instanță pentru proxenetism și spălare de bani, îi cere sprijinul președintelui american Donald Trump. Mocanu se prezintă drept o victimă și a transmis, într-un mesaj video, că deși “a ajuns de mai multe ori locul 7 în lume (…) în România, în loc să mă felicite, vor să mă aresteze”.
În mesajul transmis liderului american, Dani Mocanu se recomandă drept “cel mai viral artist din România, dar, din păcate, în momentul de față, sunt într-o situație dezastruoasă pentru mine și familia mea. Mai exact, sunt o victimă a sistemului din România care vrea să mă aresteze din cauza stilului meu de muzică pe care l-am creat, sunt acuzat de infracțiuni pe care nu eu le-am comis și vor cu orice preț să mă aresteze fiindcă am cântat împotriva sistemului corupt din România mulți ani de zile.
Succesul meu a fost și este atât de mare încât am ajuns de mai multe ori locul 7 în lume, dar, din păcate, în România, în loc să mă felicite, vor să mă aresteze.
(…)
Domnule Trump, am văzut că și dumneavoastră sunteți la curent cu abuzurile din România, în legătură cu alegerile prezidențiale și nu numai. Eu mi-am folosit toate opțiunile și dumneavoastră ați rămas ultima mea șansă. România este cu 50 de ani în urmă față de America și nu se dorește ca poporul să evolueze.
Am înțeles că domnul Cash, noul director al FBI-ului, se află în acest moment în România și știu că dumneavoastră, dacă vreți, mă puteți ajuta”, a afirmat manelistul.
La final, acesta s-a adresat în englează liderului de la Casa Albă.
“Mister President Donald Trump, save me, please! Save me! God bless America!”