Departamentul american al Justiţiei a confiscat, în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, date aparţinând unui număr de doi congresmeni democraţi din Comisia Informaţiilor a Camerei Reprezentanţilor, colaboratorilor acestora şi familiilor lor, în cadrul unei anchete cu privire la divulgarea unor informaţii clasificate privind relaţii ale preşedintelui republican cu Kremlinul, dezvăluie The New York Times (NYT), relatează AFP. Mandate de confiscare a comunicării acestor date i-au vizat pe reprezentantul din California Adam Schiff, la acea vreme principalul membru democrat al Comisiei Informaţiilor, pe care o prezidează în prezent. Aceste confiscări au avut loc în 2017 şi începutul lui 2018, pe când Departamentul Justiţiei ancheta cu privire la divulgarea unor informaţii clasificate cu privire la contacte între administraţia Trump şi Guvernul rus. Reprezentantul Eric Swalwell a dezvăţuit joi CNN că eleste al doilea membru democrat vizat în Comisie. ”Am fost notificat de către Apple cu privire la faptul că mi-au confiscat datele. Este un lucru rău”, a denunţat el. Potrivit NYT, procurori de la Departamentul Justiţiei, condus la acea vreme de către Jeff Sessions, au depus eforturi neobişnuite pentru a găsi sursa divulgărilor respective. Ei au vizat atât date ale unor parlamentari, cât şi ale personalului acestora şi membrilor familiilor lor – incluisv un minor. Ei credeau, scrie ziarul, că aceştia foloseau telefoanele colaboratorilor sau copiilor lor pentru a ascunde contacte cu jurnalişti. Până la urmă, niciuna dintre datele astfel culese şi nici vreo altă probă nu au permis să se stabilească vreo legătură între congresmeni sau Comisia Informaţiilor cu aceste divulgări, scrie NYT. Însă această anchetă a fost relansată un an mai târziu de către secretarul Justiţiei Bill Barr. Contactate de AFP, Departamentul Justiţiei şi gigantul în domeniul tehnologiei Apple nu au comentat aceste informaţii. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].