Date alarmante vin de la cel mai înalt nivel: datoria guvernamentală a ajuns la pragul critic de 52,1% din produsul intern brut, arată cele mai recente date publicate de Ministerul Finanțelor. Avertismentul îngrijorător al economiștilor este că, dacă ajunge la 55%, atunci salariile bugetarilor, dar și pensiilor vor fi înghețate.  

Mai mult, Institutul Național de Statistică arată că de la o lună la alta, datoria guvernamentală tot crește. Dacă în martie era de 51,6%, o lună mai târziu depășea 52% din PIB, iar trendul ascendent se menține ca urmare a împrumuturilor contractate de Guvernul României.

În acest moment, datoria publică este mai mult de dublul valorii din 2019. La finalul primelor patru luni ale acestui an și datoria externă a administrației publice se apropia de aproape 30% din PIB.

INS mai arată că și deficitul balanței comerciale, adică raportul cheltuieli- venituri, a crescut cu 11% în primele cinci luni ale acestui an. În aceste condiții, Legea responsabilității fiscal-bugetare obligă Guvernul să ia măsuri urgente, inclusiv înghețarea cheltuielilor cu salariile bugetarilor. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here