David Attenborough: Liderii G7 se confruntă cu cele mai importante decizii din istorie în privinţa schimbărilor climatice

Liderii G7 se confruntă, la summitul de la Cornwall, cu cele mai importante decizii din istoria omenirii în timp ce încearcă să combată schimbările climatice, a spus Sir David Attenborough, scrie BBC. Naturalistul se va adresa liderilor lumii, duminică, pe măsură ce aceştia stabilesc planuri de reducere a emisiilor de carbon şi restabilirea biodiversităţii.  Înaintea întâlnirii, Sir David Attenborough a avertizat că oamenii ar putea fi “pe punctul de a destabiliza întreaga planetă”.  Schimbările climatice reprezintă o temă-cheie a summitului de trei zile de la Carbis Bay.  Grupul celor şapte – Marea Britanie, Statele Unite, Canada, Japonia, Franţa, Germania şi Italia – este aşteptat să se angajeze să reducă aproape la jumătate emisiile până în 2030, faţă de nivelurile din 2010.  Marea Britanie a depăşit deja acest angajament, promiţând anterior să reducă emisiile cu echivalentul a 58% faţă de nivelurile din 2010.  În ultima zi a summitului, ţările vor stabili modul în care speră să îndeplinească obiectivul privind emisiile. China, care, potrivit unui raport, a fost responsabilă pentru 27% din gazele cu efect de seră ale lumii în 2019 – cea mai mare parte a oricărei ţări – nu face parte din G7.   Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here