Deces cu multe semne de întrebare în Baia Mare. Un bărbat a fost găsit mort de către soţia sa, în apartamentul în care locuiau. Pe lângă faptul că victima n-ar fi murit din cauze naturale, anchetatorii au făcut o descoperire și mai șocantă. Bărbatul avea o legitimație KGB, fostul serviciul secret al Uniunii Sovietice.
Medicii au costatat că bătrânul a fost omorât, deoarece avea o rană la nivelul capului. Criminaliștii au preluat cercetarea.
Surse judiciare spun că anchetatorii au descoperit în camera în care s-a produs tragedia și un document straniu, o legitimație emisă în fosta Uniune Sovietică de o instituție din Cernăuți, actualmente oraș de pe teritoriul Ucrainei, potrivit BZI
Legitimația este foarte posibil să fi fost emisă de fostul Serviciu Secret Sovietic cunoscut în toată lumea sub denumirea de KGB.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, continuându-se cercetările în acest caz.