Răsturnare de situație în dosarul fostului baron PSD de Vaslui, Dumitru Buzatu. Curtea de Apel Iaşi a dispus, vineri, îndepărtarea de la dosar a mijloacelor de probă constând în înregistrări, precum și înlăturarea dispoziției de începere a judecații în cazul lui Buzatu 

Magistrații ieșeni au considerat că rechizitoriul procurorilor DNA a fost întocmit nelegal, motiv pentru care au eliminat decizia Tribunalului Vaslui privind începerea procesului. Instanța a dat termen cinci zile procurorilor DNA să refacă rechizitoriul. Dumitru Buzatu, fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui, este acum în libertate, sub control judiciar.

Curtea de Apel Iași a decis eliminarea tuturor înregistrărilor efectuate în timpul anchetei de către omul de afaceri Emil Savin și un angajat al acestuia, Iulian Bârzu, precum și declarația unei martore. În primă instanță, Tribunalul Vaslui hotărâse eliminarea doar a câtorva dintre înregistrări.

Dosarul „Portbagajul”. Procesul lui Dumitru Buzatu se reia de la zero. Motivul este unul halucinant

„Constată neregularitatea Rechizitoriului din data de 13.12.2023, întocmit în dosarul de urmărire penală nr. 19/P/2023 al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. – D.N.A. – Serviciul Teritorial Iași, consecintă a excluderii din probatoriu a declarației martorei Plesca Gabriela și a tuturor proceselor verbale de redare, în formă scrisă, a înregistrărilor efectuate de colaboratorii cu identitate reală Savin Emil și Bîrzu Iulian și a suporților optici aferenți”, se arată în soluția pe scurt publicată, vineri, pe portalul instanței.

În urma acestei decizii, singura probă solidă împotriva lui Dumitru Buzatu rămâne flagrantul realizat anul trecut. Pe de altă parte, în dosar au fost menținute și unele declarații ale martorilor, majoritatea angajați al Consiliului Județean Vaslui, care îi sunt favorabile lui Buzatu.

Judecătorii Curții de Apel Iași au pus în vedere procurorului ca, în termen de 5 zile de la primirea încheierii motivate, să se conformeze dispozițiilor legale. DNA trebuie să comunice dacă remediază neregularităţile semnalate și își menţine dispoziţia de trimitere în judecată sau solicită restituirea dosarului în vederea completării.

Decizia Curții de Apel Iași este definitivă. Instanța a stabilit un nou termen pentru data de 15 noiembrie, când ar trebui să se stabilească dacă dosarul se întoarce la DNA.

Tertipurile avocățești prin care Dumitru Buzatu vrea să scape basma curată în dosarul „Portbagajul”

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here