Cetăţenii care vor încuraja cerşetoria vor fi sancţionaţi cu amenzi drastice de până la 1.500 de lei. Decizia a fost luată în Consiliul Local și anunţată joi seara, 22 august, de edilul local. 

“Începând de astăzi, cetăţenii care încurajează cerşetoria vor fi sancţionaţi! Proiectul de hotărâre care permite poliţiştilor locali să aplice amenzi de până la 1.500 de lei celor care oferă bani(…)a fost aprobat în şedinţa Consiliului Local. Aşa cum am procedat mereu, îmi asum riscul de a deveni nepopular dacă asta înseamnă să fac ceea ce este necesar pentru Baia Mare şi pentru băimăreni(…) Ştim cu toţii că acest fenomen al cerşetoriei a ajuns la cote alarmante, nu doar în Baia Mare, ci şi în restul ţării. Am primit nenumărate sesizări din partea băimărenilor care au fost agasaţi sau agresaţi de aceste persoane, chiar în centrul oraşului. Această situaţie trebuie oprită!”, a declarat Doru Dăncuş, primarul orașului Baia Mare.

Acesta a precizat că a fost demarată deja o campanie de combatere a cerşetoriei locale.

“Împreună cu cei de la Poliţia Locală, am demarat o amplă campanie de combatere a cerşetoriei în oraşul nostru. Am organizat acţiuni în care i-am ridicat de pe străzi pe cei care apelează la mila oamenilor, în majoritatea cazurilor trimişi de diverşi infractori, şi i-am dus la Adăpostul de noapte. Primesc aici un pat în care să doarmă, mâncare caldă, haine curate şi tot ceea ce vă spun ei că ar avea nevoie atunci când vă cer bani pe stradă!”, a spus Doru Dăncuş.

Edilul a subliniat că, atât timp cât cetăţenii oferă bani cerşetorilor, aceştia vor continua să rămână în stradă.

“Trebuie să înţelegem cu toţii, pentru că încă sunt unii care iau partea acestor indivizi, că atât timp cât le oferim bani sau bunuri, vor rămâne în stradă şi vor deveni din ce în ce mai agresivi cu cei care refuză să-i ‘ajute’. Noi acţionăm, în colaborare cu structurile MAI, le confiscăm banii, îi luăm de pe străzi, dar se întorc pentru că oamenii îi încurajează oferindu-le bani. Am întâlnit şi cerşetori care mimează probleme grave de sănătate şi înşală cetăţenii. În doar câteva ore, au strâns echivalentul unui salariu muncit de un om cinstit!”, a declarat Doru Dăncuş.

Primarul a spus că în perioada imediat următoare vor fi instalate afişe prin care populaţia va fi atenţionată să nu mai ofere bani cerşetorilor.

“În perioada următoare, vom plasa în mai multe zone din oraş afişe informative care să descurajeze cetăţenii să ofere bani sau bunuri cerşetorilor, inclusiv prin prezentarea sancţiunilor pe care le riscă. Îmi doresc ca ordinea publică să redevină o stare de normalitate în Baia Mare şi avem nevoie de ajutorul fiecăruia dintre voi pentru a reuşi!”, a mai adăugat Doru Dăncuş.

Majoritatea persoanelor care cerşesc, trăiesc în zonele periferice a municipiului Baia Mare, în condiţii dificile, insalubre sau provin din alte judeţe şi s-au instalat în locuinţe provizorii la marginea oraşului.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here