Deputat PSD: Proiectul de lege privind plafonarea dobânzilor la creditele de consum, aviz favorabil în comisia economică din Camera Deputaţilor: Dobânzile excesive vor fi interzise prin lege!

Deputatul PSD Gheorghe Şoldan anunţă că dobânzile excesive vor fi interzise prin lege, după ce s-a dezbătut şi s-a votat, în Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor, proiectul de lege privind plafonarea dobânzilor la creditele de consum, care a primit aviz favorabil. Parlamentarul PSD scrie, într-un comunicat oficial, că alături de colegii senatori şi deputaţi din PSD a iniţiat un proiect de lege pentru a face dreptate oamenilor care sunt nevoiţi să apeleze la împrumuturi de la alte instituţii nebancare şi a institui o serie de reguli etice în legislaţia privind creditele şi datoriile. ”Am întâlnit cazuri când oameni aflaţi în mare nevoie s-au împrumutat şi au trebuit să plătească şi dobânzi de 2.000% (două mii la sută, aţi citit bine!). Dobânzile împovărătoare trebuie să rămână istorie”, afirmă Şoldan.  Deputatul PSD precizează că acest proiect prevede plafoane clare peste care dobânzile pentru creditele contractate de la IFN-uri nu vor putea fi depăşite. ”Vom proteja nu doar cetăţenii şi firmele nevoite să apeleze la împrumuturi, ci şi întreaga economie, care nu va fi nevoită să suporte costurile adiacente sau falimentul firmelor”, mai spune deputatul.  Senatul a adoptat această lege. ”Îi îndemn pe colegii din Camera Deputaţilor să susţină acest proiect în plen, să ajutăm oamenii cu ceea ce putem face noi: legi bune!”, mai scrie Gheorghe Şoldan.  Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here