Deputatul USR PLUS Adrian Wiener: Biserica Ortodoxă Română ar trebui să aibă un rol mult mai activ în campania de vaccinare anti-COVID

Biserica Ortodoxă Română (BOR) ar trebui să fie mai activă în campania de vaccinare anti-Covid-19, pentru că este vorba despre o problemă de securitate naţională, declară la RFI vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor Adrian Wiener (USR PLUS).

Adrian Wiener consideră că BOR ar trebui să se implice mai mult în campania de vaccinare anti-Covid-19. “Biserica Ortodoxă Română, eu cred că ar trebui să aibă un rol mult mai activ aici. Este vorba de o problemă de securitate naţională, de bunăstare a acestui popor, care are foarte multe implicaţii nu doar în sănătatea publică, ci şi în economie şi care nu poate să fie străină Bisericii Ortodoxe Române, este un proces foarte important prin care acest popor trece”, afirmă deputatul USR PLUS. El crede că ar trebui făcut un transfer de credibilitate dinspre BOR spre campania de vaccinare. “Preoţii în principiu, foarte mulţi dintre ei fac deja informal acest lucru. Din ce ştiu, se vorbeşte, este o temă de discuţie în proximitatea bisericilor, dar cred că poate fi făcută şi formal, pe o scară mult mai largă şi oficial. Cred că ar trebui să participe la campania de informare, prin discurs public, prin înmânarea unor mici broşuri cu informaţii elementare legate de vaccinare. Cred că ar trebui ca transferul acesta de credibilitate să fie făcut în acest proces foarte-foarte important”, a susţinut Wiener. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here