Dezvaluiri explozive despre binomul Victor Ponta – Sebastian Ghiță înainte de alegerile prezidențiale. Candidatul Victor Ponta îl are în spate pe controversatul afacerist care s-a refugiat la Belgrad de aproape zece ani. Ghiță a fost cercetat în mai multe dosare grele, iar cu ajutorul Sectiei pentru Investigare a Infracțiunilor din Justiție a scăpat. Erau acuzații grave care planau asupra lui: de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani sau şantaj. Culmea, la Secția pentru Investigarea Infrațiunilor din Justiție adjunct era Gheorghe Stan, care ulterior a devenit judecator CCR. 

În cel puțin unul dintre dosarele grele pe care le-a avut Sebastian Ghiță, Secția Specială pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, în 2019 a ajutat la închiderea lui în favoarea lui Ghiță, după ce a decis să nu mai intenteze apel. A fost un mare scandal referitor la această decizie a SIJ, pentru că DNA, care reprezenta la momentul respectiv partea acuzării în sala de judecată, s-a plâns la CCR pentru decizia absolut deloc motivată de cei de la SIJ. Coincidență sau nu, la momentul respectiv, SIJ era condusă de Gheorghe Stan.

Tot atunci în 2018 se întâmpla asta, procuror general era Bogdan Licu, cel care a spus că a fost absolut justificat ca cei de la SIJ să nu mai depună apel în dosarul lui Ghiță. Atât Gheorghe Stan, cât și Bogdan Licu, sunt în prezent membrii ai CCR. Amândoi au contribuit la anularea alegerilor și blocarea candidaturii lui Călin Georgescu.

În același context, SIJ este cea care a retras apelul și în cazul lui Hrebenciuc, într-un dosar cu un prejudiciu extrem de mare, 300.000 milioane de euro. De asemenea, decizia de atunci a stârnit extrem de multe controverse în spațiul public, dar nu se putea face nimic, pentru că era o decizie pe care nu o mai putea întoarce nimeni.

SIJ a fost înființată in 2018, iar în cazul lui Sebastian Ghiță a fost prima decizie importantă pe care au luat-o în 2019.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here