Caz șocant în județul Harghita. Doi bărbaţi în vârstă de 85, respectiv 65 ani, au murit, vineri, de hipotermie, aceştia fiind găsiţi, în cursul dimineţii, pe un drum în localitatea Ighiu, de o persoană care a sunat la numărul de urgenţă 112. Cu doar o zi în urmă, un bătrân de 70 de ani a fost descoperit în șoc hipotermic, în propria casă, într-o comună din județul Iași. Bărbatul a fost dus de urgență la Spitalul Județean Iași, fiindcă avea o temperatură a corpului de doar 25 de grade Celsius.
Din primele informaţiii, este vorba de două persoane fără adăpost, care, în momentul în care echipajele medicale au ajuns la faţa locului, aveau o temperatură a corpului sub 29 grade Celsius.
“Când au ajuns acolo echipajele noastre, temperatura persoanelor era sub 29 grade. Au intrat în stop cardio-respirator, s-a început resuscitarea şi au fost transportaţi în curs de resuscitare la UPU Odorheiu Secuiesc”, a afirmat pentru Agerpres șeful Serviciului de Ambulanţă Judeţean Harghita, dr. Peter Szilard.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal din Odorheiu Secuiesc, Zörgő Noémi, a precizat că resuscitarea a continuat la Unitatea de Primiri Urgenţe, dar în ciuda eforturilor medicilor, cei doi bărbaţi nu au putut fi salvaţi, mai arată sursa citată.
Vineri dimineaţa, la toate staţiile meteo din judeţul Harghita s-au înregistrat temperaturi negative, cea mai scăzută valoare fiind de minus 10,3 grade Celsius, la Miercurea-Ciuc.