Doi bărbaţi au murit din cauza artificiilor în Germania şi în Austria, în ajunul Anului Nou

Doi bărbaţi au murit, vineri, în Germania şi în Austria, din cauza artificiilor care au explodat, în ajunul Anului Nou, a anunţat presa locală, potrivit AP. În Germania, la Hennef, a decedat un bărbat de 37 de ani şi altă persoană, de 39 de ani, a fost rănită grav. În Austria, un tânăr de 23 de ani a murit la sud-vest de Viena şi alte trei persoane au fost rănite. În alte accidente legate de focurile de artificii au fost răniţi mai mulţi oameni la Leipzig şi Hamburg. În acest an, în Germania s-a interzis vânzarea de artificii pentru uz personal. Unii germani au cumpărat dispozitive pirotehnice ilegale sau au confecţionat artificii, ceea ce a făcut ca riscul unor accidente să crească.   Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here