Caz șocant într-o comună prahoveană: doi copii, cu vârste de 13 şi 15 ani, sunt suspectați că au ucis cu ferocitate patru pui de câine pe care un vecin îi abandonase pe stradă. Până și oamenii legi au fost șocanți când au descoperit, pe câmp, trupurile animalelor. Atenție, urmează descrieri cu un impact emoțional EXTREM. 

Surse apropiate anchetei au precizat pentru Observatorul Prahovean că faptele comise de minori sunt greu de imaginat. Aceștia au mutilat animalele și le-au ucis. Ulterior, au dezmembrat cadavrele și le-au abandonat pe marginea unui drum public cu membrele, inclusiv capetele, inversate.

Poliţiştii de la Protecţia animalelor au descoperit că autorii sunt doi copii, unul de 13, celălalt de 15 ani, aceştia fiind filmaţi de camerele de supraveghere cum schingiuiesc animalele fără apărare. pe care un vecin le abandonase pe marginea străzii după ce căţeaua acestuia a fătat.

„Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în orașul Boldești-Scăeni într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție fără drept. Trei persoane au fost conduse la sediul unității de poliție.”

Cruzimea cu care au acționat copiii este de neimaginat, mai ales la o asemenea vârstă, au precizat sursele citate.

Potrivit acestora, doar un băiat de 15 ani va răspunde penal pentru faptele sale.

Proprietarul animaleor va fi și el cercetat, pentru că le-a abandonat.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here