Doi bărbaţi britanici dintre cele peste o mie de persoane arestate pentru participarea la revoltele anti-imigraţie care au avut loc în Regatul Unit după uciderea a trei fetiţe au primit vineri cele mai grele condamnări pronunţate până în prezent în seria de procese rapide organizate după aceste revolte, ei primind şase şi, respectiv, patru ani şi opt luni de închisoare cu executare. 

În cazul celui care a primit cea mai severă sentinţă, un bărbat în vârstă de 48 de ani, judecătorii au considerat drept circumstanţă agravantă ceea ce au descris drept participarea sa la “12 ore de violenţă rasistă, alimentată de ură”. Celălalt, în vârstă de 25 de ani, a fost condamnat pentru jaf şi provocare de dezordine prin violenţă.

Deşi manifestările violente au vizat în special migranţii ilegali veniţi din Africa şi Orientul Mijlociu, aceşti doi britanici condamnaţi au făcut parte dintr-un grup care a atacat şi trei bărbaţi români, pe care au încercat să-i scoată afară dintr-un autovehicul, potrivit instanţei.Protestele violente au fost declanşate după înjunghierea mortală în oraşul Southport pe 29 iulie a trei fetiţe de către un adolescent în vârstă de 17 ani ai cărui părinţi sunt imigranţi rwandezi.

Un patron de restaurant își strigă oful împotriva părinților care își schimbă copiii de scutec, în local: „Niște nesimțiți și niște împuțiți”

Numărul persoanelor arestate din rândul participanţilor la aceste revolte a ajuns vineri la 1.117. Printre cei puşi sub acuzare se află de asemenea copii şi adolescenţi, inclusiv o fată de 13 ani care a recunoscut în faţa instanţei că a proferat ameninţări în faţa unui hotel care găzduia migranţi. Un alt minor, un băiat în vârstă de 12 ani, a pledat de asemenea vinovat pentru participarea la distrugerea unui autobuz tot în faţa unui hotel care găzduia migranţi, iar judecătorul a dispus ca el să rămână în arest până la pronunţarea sentinţei.Desfăşurate sub lozincă “Destul este destul” (Enough is enough), referire la debarcarea migranţilor ilegali veniţi în Regatului Unit cu bărci pneumatice traversând Canalul Mânecii, aceste proteste s-au extins în mai multe oraşe britanice, iar în urma atacurilor asupra unor moschei şi centre de găzduire a migranţilor, în special hoteluri, au degenerat în confruntări violente cu poliţia şi cu contra-manifestanţii anti-rasişti.Înaintea condamnărilor de vineri, au fost deja pronunţate şi alte sentinţe de închisoare cu executare, inclusiv pentru incitare la violenţă prin mesaje pe Facebook. Aceste condamnări sunt adesea transmise la televiziune, o metodă prin care premierul laburist Keir Starmer caută să descurajeze noi proteste.

Cum o încuraja iubitul sinucigaș pe „doamna cu coasă” de la Sf. Pantelimon: „Tre să îl lași pe Cel de Sus să decidă”. Stenograme incendiare de la procurori

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here