Scene șocante într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontieră au tras 13 focuri de armă. Cu toate astea, gresorii au reuşit să fugă, iar acum sunt căutaţi. 

În noaptea de marţi spre miercuri, doi poliţişti de frontieră care se aflau în misiune au fost răniţi de traficanţii de migranţi. Cei doi agenţi se aflau în apropierea unei parcări de TIR-uri de pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara din judeţul Timiş, când au observat 8 migranţi şi 3 călăuze care încercau să urce într-un autocamion.

Peste 20 de tone de substanţe inflamabile, transportate ilegal, descoperite într-un camion, în Vama Giurgiu – Anchetă uriașă

Poliţiştii de frontieră i-au somat pe migranţi şi pe călăuze să se oprească şi au încercat să îi reţină, însă unul dintre traficanţi a început să îi atace pe agenţi cu cuţitul. Unul dintre poliţişti a fost rănit în umăr, iar cel de-al doilea are patru lovituri de cuţit în gambă, în pulpă, în zona fesieră şi la nivelul unui genunchi. Pentru a-l opri pe agresor, poliţiştii de frontieră au tras 13 focuri de armă în plan vertical. Ei au reuşit să îi captureze pe cei 8 migranţi şi pe una dintre cele trei călăuze. Cei doi atacatori au reuşit să fugă şi acum sunt căutaţi. Poliţişti de frontieră răniţi au fost duşi la spital pentru îngrijiri medicale şi potrivit medicilor sunt în afara oricărui pericol.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here