Doi jucători nord-coreeni de tenis de masă care şi-au făcut fotografii cu un sportiv sud-corean la Olimpiada de la Paris urmează să fie supuşi unui „control ideologic”. Procedura amintește de cele mai negre perioade ale dictaturilor comuniste din Asia, Rusia stalinistă și chiar România lui Nicolae Ceaușescu. 

Sportivii, Ri Jong-sik şi Kim Kum-yong, care au obţinut medalia de argint în proba de dublu mixt, au fost instruiţi să nu interacţioneze cu vecinii lor din sud la Jocurile Olimpice, potrivit BBC.

Este o procedură obişnuită ca nord-coreenii care s-au deplasat în ţări necomuniste să fie supuşi unei aşa-numite evaluări ideologice la întoarcerea în Coreea de Nord.

Unele dintre lucrurile pe care trebuie să le facă în timpul acestei revizuiri interne este să îşi critice comportamentul şi să reflecteze la acţiunile lor.

Cei doi sportivi au greşit din punctul de vedere al autorităţilor, aşa încât trebuie să îşi exprime cu fermitatea remuşcarea pentru a evita să fie pedepsiţi.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here