Doi tineri din județul Cluj au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzați de trafic de droguri. Potrivit anchetatorilor, cei doi au achiziționat cantități mari de canabis și cocaină din Spania, drogurile fiind introduse în România printr-o firmă de curierat. Aceștia au fost prinși în flagrant în momentul în care ridicau coletele care conțineau substanțele interzise. Ce au anunțat oamenii legii

Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj a anunțat că tinerii, în vârstă de 21 și 23 de ani, sunt cercetați pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc și mare risc, precum și pentru participație improprie la infracțiunea de introducere în țară de droguri de risc și mare risc.

Conform poliției, la sfârșitul lunii septembrie și începutul lunii octombrie 2024, cei doi ar fi procurat din Spania peste 27,3 kilograme de canabis, 1,2 kilograme de rezină de canabis și 10,2 grame de cocaină. Drogurile au fost trimise în România ascunse în două colete, iar tinerii au fost prinși în flagrant în momentul preluării acestora, în localitățile Gherla și Florești.

În urma unei percheziții desfășurate la locuința tânărului de 21 de ani, în Florești, polițiștii au descoperit alte patru kilograme de 4-CMC (drog de mare risc), 100 de grame de rezină de canabis, peste 181.000 de lei și 445 de euro, precum și alte probe incriminatorii.

Cei doi au fost inițial reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior, Tribunalul Cluj a dispus arestarea lor preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Ancheta continuă pentru a stabili toate detaliile activității lor infracționale.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here