O femeie în vârstă de 50 de ani a căzut în gol aproximativ 30 de metri şi este inconştientă, iar un bărbat de 37 de ani a fost lovit la cap de o piatră căzută de pe versanţi, ambele accidentări având loc sâmbătă în poiana cu narcise de pe Masivul Saca din Munţii Rodnei.
Poiana constituie o atracţie turistică în fiecare an, în perioada maximă de înflorire a narciselor, aria protejată fiind situată la o altitudine de aproximativ 1.600 de metri, pe raza Parcului Naţional Munţii Rodnei.Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, o turistă în vârstă de 50 de ani a căzut în gol aproximativ 30 de metri de pe traseul de creastă al muntelui, victima fiind inconştientă.În zonă s-au deplasat un echipaj de pompieri ce încadrează şenilata, un echipaj de prim ajutor SMURD, Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă Rodna, un echipaj Salvamont şi echipaje din cadrul Jandarmeriei Bistriţa.Anterior, un bărbat de 37 de ani a fost lovit în zona capului de o piatră căzută de pe versanţi.Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud a transmis că bărbatul a fost condus de către jandarmii montani cu ATV-ul din dotare până în zona Izvorul Roşu din Valea Vinului, unde a fost predat unui echipaj SMURD.