Spitalul Militar de Urgență  din Pitești a anunțat decesul medicului și preotului Ion Bulacu, un om care și-a dedicat întreaga viață îngrijirii pacienților și alinării suferinței acestora. Vestea a căzut ca un fulger în rândul multor oameni care l-au cunoscu, atât ca vindecător al trupului, cât și al sufletului. 

„Cu profundă tristeţe şi durere în suflet, ne luăm rămas bun de la un om cu totul aparte – DR. BULACU ION, cel care şi-a dedicat întreaga viață vindecării trupurilor şi alinării sufletelor. A fost nu doar un medic de excepţie, ci şi un slujitor al lui Dumnezeu, un om al credinţei, al sacrificiului şi al iubirii faţă de aproapele său. (..) Îl vom păstra mereu în inimile noastre ca pe un model de altruism şi credinţă. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-l primească în lumina Sa! Sincere condoleanțe familiei şi tuturor celor care l-au iubit şi respectat”, a transmis conducerea Spitalului Militar de Urgență „Dr. Ion Jianu” Pitești.

Un om dedicat medicinei și credinței

Dr. Ion Bulacu a fost medic primar în specialitatea psihiatrie și a activat în cadrul Spitalului Militar de Urgență „Dr. Ion Jianu” Pitești din anul 2011, ocupând funcția de medic psihiatru în ambulatoriul de specialitate al unității medicale. 

Din 2006 s-a specializat în psihiatrie, transformând apropierea de oameni într-o vocație. Din 2012, s-a ocupat de organizarea ședințelor medicale lunare ale spitalului, sub egida Asociației Medicilor și Farmaciștilor Militari din România. 

O viață dedicată ajutorării celor aflați în nevoie

Dincolo de activitatea medicală, Dr. Bulacu a fost un om al faptelor bune. S-a implicat activ în proiecte umanitare, printre care Caravana medicală „Uniți sub tricolor prin sănătate”, un program național susținut de Direcția Medicală a Ministerului Apărării Naționale. Prin acest proiect, a oferit sprijin medical persoanelor din zone defavorizate, contribuind la îmbunătățirea accesului la servicii de sănătate pentru comunitățile vulnerabile.

Moartea sa reprezintă o pierdere imensă pentru comunitatea medicală și pentru cei care l-au cunoscut. Prietenii, colegii și pacienții îl vor păstra în amintire ca pe un om de o bunătate rară, care a îmbinat harul medical cu cel duhovnicesc, aducând speranță și alinare celor în suferință. 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here