Pictorul Neculai Iorga s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani, a anunțat Uniunea Artiștilor Plastici din România.
“Uniunea Artiștilor Plastici din România, cu adâncă tristețe, anunță dispariția marelui pictor Neculai Iorga, un artist cu o carieră lungă, presărată cu amintiri incredibile: “Inspirat de conductele din subsolul fabricii Independența din Sibiu, am realizat patru tablouri pe care le-am expus la Sala Dalles. Doamna Peggy Guggenheim a venit în România și a fost condusă în atelierele somităților vremii. Dar nu a fost atrasă de nimic. Când a făcut vizita la expoziția noastră s-a oprit și a zis: Tablourile acestea patru sunt achiziționate de mine”, transmite UAP, într-o postare pe Facebook.Potrivit UAP, crezul artistului a fost desenul.”Crezul artistic al marelui dispărut a fost: “Pentru un pictor, desenul este baza. De-aia mi se pare exagerat că mulți la ora actuală se inspiră din telefonul mobil. Studiul trebuie să fie după model, nu inspirat din calculator”. Condoleanțe familiei îndoliate și celor care l-au cunoscut și i-au admirat arta. Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris Uniunea Artiștilor Plastici din România.
Neculai G. Iorga s-a născut la Galați, în anul 1933.S-a apropiat de artele frumoase încurajat de Camil Ressu, absolvind Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din București, la clasa profesorilor P. Dumitrescu și Al. Brătășanu.De-a lungul anilor a participat cu regularitate la expoziții personale în București, Brașov, Sibiu, dar și la expoziții de grup în țară sau în străinătate.Lucrările sale au fost expuse la New York (1967); la Galeria Guggenheim, la Londra (1969); la Muzeul de Arta din Riga (1970); la Galeria de Artă din Viena (1981), Berlin (1984) și Paris (1992).