Este doliu în lumea sportului mondial, după moartea unul antrenor legendar.
Spitalul Pablo Tobon Uribe, din Medellin, unde a fost internat antrenorul Pedro Sarmiento timp de cinci luni, a confirmat oficial, miercuri, decesul antrenorului, la vârsta de 68 de ani, fost component al echipei naţionale de fotbal a Columbiei în cursul carierei sale de jucător.
După ce iniţial membrii familiei au dezminţit informaţia furnizată de Federaţia columbiană de fotbal (FCF) pe contul său de X, în care îşi manifesta regretul pentru dispariţia lui Pedro Sarmiento, centrul medical a emis în cursul nopţii un comunicat în care a anunţat decesul fostului fotbalist şi antrenor.
“Spitalul Pablo Tobon Uribe regretă să anunţe public decesul profesorului Pedro Enrique Sarmiento Solís la data de 30 octombrie 2024, în jurul orei 18:43, ca urmare a deteriorării stării sale de sănătate”, se arată în comunicat.
Fratele său, Juan Carlos Jaramillo, a declarat pentru ziarul local El Colombiano că antrenorul a fost internat timp de cinci luni pentru a lupta împotriva unui cancer de sânge care îi fusese diagnosticat în luna mai.
În ultima sa zi de viaţă, fostul antrenor al unor echipe precum Deportivo Cali, Independiente Medellin, Santa Fe, Cucuta Deportivo, Deportivo Pereira, Aguilas Doradas şi Union Magdalena, a primit vizita colegilor săi Francisco Maturana, Hernan Dario ‘Bolillo’ Gomez şi Hernan Dario Herrera.
Odată oficializat decesul său, Atletico Nacional, echipa la care a jucat Sarmiento, a transmis condoleanţele sale şi şi-a exprimat profundul regret pentru dispariţia celui care a câştigat titluri de campion naţional în 1971 şi 1981.