Doliu în politică. Primarul din Bușteni, Emanoil Savin, a murit. Acesta a făcut un infarct în timpul unui meci de fotbal.
Emanoil Savin, primarul din Bușteni, a murit duminică în urma unui stop cardiac. Decesul edilului a fost confirmat de Mariana Miu, managerul Spitalului Sinaia.
Savin a făcut infarct în timpul unui meci de fotbal la Bușteni. Bărbatul cunoscut cu probleme cardiace urma un tratament de specialitate la o clinică din București.
Emanoil Savin a fost adus cu ambulanța de la Bușteni la Sinaia, s-a încercat preluarea lui de către un elicopter, pentru a fi dus la București, dar era iresuscitabil.