Este doliu în politica din România după ce un primar a ales să-și pună capăt vieții.
Primarul din Vințu de Jos, Ioan Petru Barbu, a fost găsit spânzurat într-o anexă a curții sale. Edilul urma să mai candideze pentru încă un mandat la conducerea localității. Colegii de partid spun că el avea o problemă medicală.
Vecinii nu l-au văzut de o lună, iar acesta ar fi stat internat la o clinică din Sibiu. Colegii de partid au declarat pentru presa locală că el nu a răspuns de câteva zile la telefon, fapt care i-a îngrijorat. Edilul în vârstă de 57 de ani fusese trimis în judecată anul trecut. El a fost acuzat de abuz în serviciu, fals și uz de fals. Ancheta a vizat un studiu de fezabilitate privind extinderea rețelei de apă potabilă în comuna pe care o conducea și care ar fi fost întocmit fictiv. În urmă cu o săptămână însă, judecătorii de la Alba Iulia au respins rechizitoriul în acest caz și astfel dosarul s-a întors pe biroul procurorilor pentru a-l reface.
Interlopul Costel Corduneanu a murit pe patul de spital. Suferise o intervenţie chirurgicală la cord