Doliu în politică, în județul Hunedoara. Mircea Tat, un consilier local din Călan, a murit fulgerător la doar 40 de ani, a doua zi după alegerile locale. Unii dintre apropiații săi au susținut că stresul acumulat în campania electorală i-ar fi afectat starea de sănătate. 

Marți, vestea decesului lui Mircea Tat, un consilier local al PSD Călan, în vârstă de 40 de ani, a tulburat comunitatea din orașul Călan din Hunedoara. Bărbatul a murit fulgerător, susțin apropiații săi. În ultimele zile, relatează aceștia, Mircea Tat ar fi dat semne de epuizare.

„Probabil că niciun medic serios n-ar putea pune în relație cauză-efect campania electorală și moartea lui Mircea. Dar eu am fost implicată personal, suficient cât să știu că alegerile, politica in integrum, îi bagă pe oamenii implicați “la măcinat” într-o moară a răului, într-un vârtej în care nici nu mai realizează cât le este de rău”, spune fostul senator Carmen Hărău, din Hunedoara, într-un mesaj de condoleanțe publicat pe pagina sa de Facebook. 

A murit unul dintre cei mai mari sociologi români: Profesorul a făcut raportul pe educațieS-a plâns colegilor de dureri de cap

Fostul consilier local din orașul Călan din Hunedoara a murit în urma unui atac de cord. Vestea decesului său a întristat comunitatea hunedoreană. Unii dintre cei care l-au cunoscut au arătat că stress-ul campaniei electorale în care s-a implicat intens i-ar fi afectat starea de sănătate.

„Trecuse printr-o campanie electorală, muncind ca membru în staff, pentru echipa din care făcea parte. Înverșunat, dedicat, îndârjit. Fără rest! Sâmbătă s-a plâns colegilor că-l doare capul îngrozitor. Îl mai durea și spatele… Dar erau ultimele două zile de campanie. Nu și-a permis o pauză. Partidul, înainte de toate, nu-i așa? Echipa, scorul, succesul… Duminică s-a votat, iar lupta electorală pe care a dus-o echipa lui a fost foarte strânsă. Foarte dură”, a scris fostul deputat Carmen Hărău, într-un mesaj de condoleanțe.

DOLIU imens în presă: Directorul organizaţiei Reporteri fără frontiere a murit la 53 de ani

În orașul Călan din Hunedoara, PSD s-a clasat pe locul al doilea în opțiunile votanților, la alegerile locale din 9 iunie 2024, iar reprezentantul PNL, Adrian Iovănesc, a obținut al șaselea mandat de primar. Acesta conduce din 2004 primăria orașului Călan. 

„Pentru cine nu știe cum se desfășoară campaniile electorale la nivel de staff, am să vă povestesc despre multe zile de alergătură, discuții cu alegătorii, nopți nedormite în care se analizează sondaje, se concep strategii, se lipesc afișe, despre nori de fum de țigară și râuri de cafea, mâncare mai răruț și “pe fugă”, toate întinse pe vreo două luni, cu accelerare spre final, spre ziua votului. 

Mircea și echipa lui au pierdut confruntarea, deși se așteptau să câștige. Acum câteva zile el și-a pierdut și bunica, iar azi s-a pierdut pe sine, lăsând un mare gol în sufletul celor care l-au iubit, dar, mai ales, lăsând în urmă doi copii orfani”, a mai spus omul de afaceri Carmen Hărău, în mesajul de condoleanțe.

Este doliu în lumea politicii. Prima femeie cancelar din istoria Austriei a murit 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here