Fostul președinte al clubului Dinamo, Constantin Anghelache, a decedat la vârsta de 78 de ani. Anghelache a avut o carieră semnificativă în fotbal, lucrând atât pentru Dinamo, cât și pentru Rapid, și fiind un bun prieten al lui Mircea Lucescu. 

Constantin Anghelache a murit vineri, 18 octombrie, în jurul orei 01:00

A fost conducător la Dinamo între 1985 și 1990, iar după Revoluție a fost adus de Mircea Lucescu la Rapid, în perioada în care acesta antrenase echipa din Giulești.

În 2013, s-a întors la Dinamo, acceptând o funcție propusă de Ionuț Negoiță, care preluase clubul. A condus Dinamo timp de doi ani, iar în 2015, colaborarea dintre ei s-a încheiat. Cu toate acestea, Anghelache a continuat să urmărească activitățile clubului său preferat.

Pe lângă activitatea sa în fotbal, Anghelache a fost profesor universitar de economie, cu lucrări publicate în domeniu, dar a avut o biografie plină de controverse.

A lucrat în Securitate

Constantin Anghelache a ocupat și un loc în structurile Centrului de Informaţii Externe – actualul SIE – în vremea lui Nicolae Ceaușescu. Acolo a atins chiar gradul de locotent-colonel și a condus o unitate specială însărcinată cu coordonarea activităților de comerț exterior, dar și gestionarea fondurilor care curgeau către structurile serviciului de spionaj.

  

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here