Donald Trump, preșesedintele ales al Statelor Unite ale Americii, a anunțat măsurile pe care dorește să le ia încă din prima zi la Casa Albă. Măsurile vizează comunitatea LGBTG+, iar Trump a afirmat că dorește să oprească ceea ce a numit „delirul transsexualilor”. 

Imediat de la învestirea în funcţie, la 20 ianuarie, Trump promite că va semna „decrete pentru a pune capăt mutilării genitale a copiilor, pentru a exclude persoanele transgender din armată şi pentru a le exclude din şcolile primare, colegii şi licee”, a subliniat viitorul preşedinte american.

„Politica oficială a Statelor Unite va fi că există doar două genuri, masculin şi feminin”, a continuat președintele ales în discursul susținut în faţa unei mulţimi de tineri conservatori reuniţi la Phoenix, în sud-vestul ţării, informează News.ro.

În timpul campaniei electorale, miliardarul republican a fluturat în repetate rânduri sperietoarea a ceea ce tabăra conservatoare consideră a fi diktatul „wokismului” şi al îndreptăţirii de sine.

Donald Trump, care va deveni cel de-al 47-lea preşedinte al Statelor Unite la 20 ianuarie, după ce a învins-o pe democrata Kamala Harris, şi-a dublat duminică, la Phoenix, atacurile asupra imigraţiei, o altă temă predilectă a campaniei sale.

„Voi semna o serie întreagă de decrete pentru a închide frontiera noastră pentru imigranţii ilegali şi pentru a opri invazia ţării noastre. Şi în aceeaşi zi, vom începe cea mai mare operaţiune de expulzare din istoria Statelor Unite. 20 ianuarie va fi cu adevărat Ziua Eliberării în America”, a afirmat el la evenimentul organizat de Turning Point USA, o organizaţie fondată Charlie Kirk, un susţinător al lui Donald Trump.

Într-un discurs de peste o oră, viitorul preşedinte şi-a enumerat priorităţile pentru următorul său mandat, despre care promite că va fi o „epocă de aur”, şi a insistat asupra vitezei cu care vrea să îşi pună în aplicare reformele.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here