Marele inventator Nikola Tesla și noul președinte american Donald Trump sunt personaje emblematice în universul teoriilor conspiraționiste. Culmea este că între cei doi există o legătură reală și neașteptat de directă, în baza căreia s-au țesut noi scenarii fabuloase. Este vorba despre cel supranumit “unchiul atomic” al lui Trump, omul care a studiat ultimele hârtii lăsate de savantul excentric. 

Cine ar încerca să și-l imagineze pe unchiul lui Donald Trump pornind de la zicala “așchia nu are departe de trunchi” ar avea parte de o mare surpriză; John G. Trump a fost un adevărat savant, un riguros profesor de inginerie la prestigioasa universitate tehnică M.I.T., implicat în dezvoltarea aparatelor cu raze X și în cercetările legate de sistemul radar, în al Doilea Război Mondial.

Tocmai competența sa recunoscută în fizică și inginerie a făcut ca John Trump să primească din partea guvernului american misiunea de a evalua documentele găsite în camera de hotel în care a murit marele inventator Nikola Tesla, în data de 8 ianuarie 1943.

Notițele științifice au fost examinate amănunțit de o echipă FBI condusă de John G. Trump, iar concluzia a fost că „ideile și eforturile lui Tesla din ultimii 15 ani au avut în primul rând un caracter speculativ, filozofic și oarecum promoțional”, dar „nu au inclus principii sau metode noi, solide și viabile pentru a fi transpuse în rezultate concrete”, potrivit BigThink.

Pe măsură ce cultul lui Nikola Tesla s-a amplificat și a intrat în panteonul conspirațiilor, verdictul dat de unchiul lui Donald Trump a căpătat o cu totul altă semnificație, mai ales după apariția legendei privind “raza morții”, la care Tesla ar fi lucrat în momentul morții.

Donald Trump n-a ratat ocazia să speculeze toate aceste ambiguități, făcând frecvent referiri la unchiul său, în timpul campaniei din 2016, pentru Casa Albă. Politicianul a invocat inteligența lui John Trump ca pe un soi de moștenire genetică și un pedigree care-l califică în lumea celor “aleși”.„Unchiul meu îmi vorbea despre nuclear înainte ca nuclearul să fie nuclear”, s-a lăudat fostul lider de la casa Albă. Partea hilară este că în 1946, când Donald Trump s-a născut, bomba “nucleară” fusese deja folosită.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here