Ies la iveală noi detalii despre moartea Sharei, olimpica de 16 ani care s-a stins din viață în casa unui dealer din Piatra Neamț. Potrivit procurorilor, imediat după ce prietenul cunoscut pe internet a luat-o de la gară, cei doi au mers să cumpere droguri, apoi s-au îndreptat spre casa inculpatului. Deși în fața oamenilor legii, mama băiatului nu a recunoscut că fiul său consumă substanțe interzise, acest lucru a fost contrazis de conversațiile găsite de anchetatori în telefonul tânărului. 

Shara: Eu am ajuns.

Matteo: Eu acum mănânc. În 15 minute ies din casă. În 20 de minute vin să te iau.

Shara: Ok, te aștept.

Matteo: Mă aștepți în gară? Ca să știu.

Shara: Da. Mă duc să îmi iau țigări.În seara zilei de 30 iulie, anul trecut, după ce Shara a ajuns în gara din Piatra Neamț și a fost așteptată de Matteo, prietenul cunoscut pe internet, cei doi au cumpărat un gram din drogul cristal de la un amic de-al băiatului, apoi au mers spre locuința lui.

Dosarul elevei olimpice, moarte în Neamț. Tatăl fetei face mărturii cutremurătoare: Am multe semne de întrebare privind corectitudinea anchetei

Cei doi tineri au petrecut mai bine de o oră în cameră, timp în care, potrivit procurorilor, aceștia au vorbit, s-au drogat și au încercat să întrețină un contact sexual, însă la scurt timp, Sharei i s-a făcut rău și a început să sângereze, moment în care prietenul său și-a alertat părinții. Medicii de pe ambulanță au încercat să o salveze, dar în zadar.

Ultimele mesaje trimise de Shara, eleva olimpică moartă în Neamț după ce a fost drogată

Deși știa că fiul său este consumator de droguri, lucru care reiese și din conversațiile private pe care le aveau, mama lui Matteo a declarat în fața procurorilor că acesta nu consumă substanțe interzise. Însă, chiar cu două luni înainte îi impunea fiului său anumite reguli și îi spunea care sunt consecințele consumului de canabis.

Ultimele clipe din viața Sharei, eleva care a murit drogată în casa unei beizadele din Neamț, au fost filmate – imagini tulburătoare

Mama a lui Matteo: Reguli: renunți de tot la X, te dedici învățatului, psiholog, introducem respectul, program normal de viață și de somn, fără minciuni, nu apelăm la poliție, mașina o primești când ies analizele curate.

Matteo: Nu îmi mai trimite de-astea. Te rog eu fain.

Mama lui Matteo: Citește, te rog. Tata mi-a zis că după ce iei bacul și renunți 100% la știi tu ce, după afișarea rezultatelor, scoate la vânzare sau repară motocilceta ta. Să vadă cât ia pe ea sau cât costă reparatul și poate îți ia alta sau repară moto. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here