Procurorii DNA au desfășurat luni, zeci de percheziții în Portul Constanța, în cadrul unei anchete ce vizează șpăgi de peste 6 milioane de euro. Printre persoanele investigate se află și Ion Dumitrache, președintele Organizației Municipale PSD Constanța, autosuspendat din funcție, în prezent. Potrivit unor surse, capul mafiei din port era Felix Stroe, vicepreședintele Comisiei de control SIE din Parlament, a cărui demisie se așteaptă. 

Speța este anchetată de DNA, structura centrală, iar acuzațiile procurorilor ajung inclusiv la Ion Dumitrache, șeful PSD municipiu, autosuspendat din funcție, în prezent. 

Ion Dumitrache era informat constant de angajații din Portul Constanța despre cum decurg anumite acțiuni. Era condus din umbră de Felix Stroe, cei doi continuând să conducă PSD Constanța după ce au pierdut alegerile locale și județene timp de două mandate (8 ani consecutiv), în favoarea PNL. 

Potrivit procurorilor, Felix Stroe și Ion Dumitrache, șefii locali ai PSD, ”au o influență majoră în procedurile de numire în funcțiile din CN APM Constanța”:

”(…) DUMITRACHE ION: Ăăă, e, mai e și cu Marina, dar, ă… acolo discutăm. Mă interesează…cum se pune problema, că e un zvon cu CATANĂ, cu ceva?

TEODORESCU MIHAI: Ce zvon cu CATANĂ?

DUMITRACHE ION: Că te-ar schimba?

TEODORESCU MIHAI: Că voi vreți să mă schimbați. (…)

TEODORESCU MIHAI: În afară de domnul ministru, la cine credeți c-ar mai trebui să discutăm, ca să fie… sau la cine puteți dumneavoastră să înaintați o discuție de genul acesta, ca să…

DUMITRACHE ION: Păi…TUDOSE … m-am întâlnit cu el, PAUL STĂNESCU, să vorbesc…

TEODORESCU MIHAI: Adică la…la cine credeți dumneavoastră c-ar fi ok să mai… (…)

DUMITRACHE ION: Eu te susțin până-n pânzele albe! Ăăă… FELIX m-a sunat mai acum vreo două zile și mi-a zis că s-a văzut la CPN, așa…la care io n-am ajuns, ăăă și dom’ ministru i-a …(n.n. neinteligibil)… și mie mi-a zis de asta, de directorul oper… operațional aici… să-i dau un om. Și io am zis că nu mă interesează. Io vreau doar…partea asta de… să susțin. …( n.n. neinteligibil)… nu mă interesează.

TEODORESCU MIHAI: Eu unu’… (…)

DUMITRACHE ION: Îmi asum. Îmi asum, așa cum.. Eu o să discut cu el să-i spun: „Băi, nu te băga pă APC. Ia-ți, ai pus la (n.n. neinteligibil)  ia-ți AN…ANR-ul, alea dar…

TEODORESCU MIHAI: ANR-ul? Dar cine a luat ANR-ul până la urmă? Că eu tot nu înțeleg mișcarea asta (n.n. neinteligibil). Te rog să mă crezi că nu am înțeles-o. (…)”

TEODORESCU MIHAI: Bun. Atunci măcar ca să știu, cu FELIX poți s-o…reglezi?

DUMITRACHE ION: Păi…categoric.

TEODORESCU MIHAI: Ca să nu existe discuții? Și la București am înțeles, pă aripa Stănescu, pă aripa Tudose…

DUMITRACHE ION: Da. Da’ și președintele, ai văzut că nu e…nu e așa, și mai ales acuma, când am câștigat alegerile la municipiu, nu poți să…! Că i-am bătut cu 4% diferență pă AUR pe USR, că zicea Tudose: “Bă, cum ai făcut, bă, acolo?!” Am luat alalteieri masa cu el, cu EDUARD MARTIN, cu CRISTINA… Și zice: “Cum ai reușit, bă, că ne-ai dat (…neinteligibil…), ne uitam și nu ne venea să credem!” (…)

DUMITRACHE ION: Hai mă, ce…Când ne-am văzut..ăăă…când am fost la domn’ ministru și mi-a dat… Că și alea două locuri care în C.A. nu le-am (n.n. neinteligibil)  Și unu’ îi a lu’ CATANĂ și i-a zis lu’ BOGDAN “bă, mi-l scoți de-acolo, că e al Constanței”. Și asta lu’….săptămâna viitoare să ne ocupăm și să trimitem doi oameni în C.A.

TEODORESCU MIHAI: Io ți-am zis data trecută. (…)

Un alt plan al discuției dintre cei doi este reprezentat de interesul lui DUMITRACHE ION ca TEODORESCU MIHAI să o numească pe IFIMOV OTILIA la ,,achiziții” sau pe un alt post/funcție important/ă în cadrul CN APM Constanța:

”(…) DUMITRACHE ION:  (n.n. neinteligibil) Da. Ce părere ai de OTILIA asta? Unde….?/(…)

DUMITRACHE ION: Nu poa’ să revină acolo unde a fost? Nu poate,,,?

TEODORESCU MIHAI: La Achiziții. Vrei?

(…) TEODORESCU MIHAI: Nu știu, într-un loc. Avem două locuri libere. Nu vrei să negociem pentru ea un post de director să stăm liniștiți?/DUMITRACHE ION: Păi pe ce să… asta bătem acuma, dar..

TEODORESCU MIHAI: Păi da, dar trebuie să luăm amândoi acceptul. Io trebuie să mă duc cu… să zic, că nu pot să-l sar pe… tre să mă duc să-i zic.

DUMITRACHE ION: Păi mergem împreună la București.

(…) TEODORESCU MIHAI: Întreab-o ce vrea din astea două libere, dacă vrea ăla de proiecte, dacă vrea ăsta de operațiuni portuare, dacă crede că poate să le ducă. Dacă nu, știi că este discuția asta majoră acuma cu contractul cu Tridentul și cu ce va urma. Eu am un Memorandum care tocmai s-a aprobat azi de guvern, pe lângă alte lucruri, care îmi aprobă mai multe posturi, mai multe.. și trebuie să schimb organigrama. O discutăm organigrama împreună dacă vrei…

DUMITRACHE ION: Da. Păi e mai bine așa.

TEODORESCU MIHAI: Da. Și… creăm ceva frumos și-am terminat povestea.

DUMITRACHE ION: (n.n. neinteligibil) Eu, dacă am bătut palma cu tine să știi că nu mă interesează în mod deosebit, chiar dacă (n.n. neinteligibil) să vin eu să pun. Nu mă interesează. Dacă eu știu că tu… și am bătut, că nu am.. io nu am chestii care să abată așa și nu o să vin vreodată. (…)

În ancheta procurorilor apare și polițistul Ionuț Voinescu, șeful Gărzii de Coastă Constanța, care ar fi dat șpagă pentru ”facilitarea încheierii în condiții avantajoase a unui contract de închiriere privind un teren aflat în patrimoniul CN APM Constanța”.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here