Accident grav pe un drum județean din Județul Mureș, acolo unde două camioane și un autoturism s-au ciocnit. Salvatorii sosiți la locul accidentului spun că este posibil să existe oameni prinși sub mormanele de fiare.  

Un accident rutier în care sunt implicate două camioane şi o maşină s-a produs, joi seară, în judeţul Mureş, iar autorităţile intervin cu mai multe echipaje.

”Pompierii militari din cadrul Departamentului Târgu Mureş au fost solicitaţi cu puţin timp în urmă să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, de descărcare şi prim ajutor calificat în urma producerii unui accident rutier în localitatea Ciba, comuna Crăciuneşti.

 

La faţa locului au fost alocate două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple şi autospecială de intervenţie pentru accidente colective şi calamităţi”, a transmis, joi seară, ISU Mureş.

Sursa citată a precizat că, din primele informaţii, în accidentul rutier au fost implicate două autocamioane şi un autoturism, posibil victime încarcerate. 

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here