Două cutremure puternice – unul cu magnitudine de moment de 5,9, urmat, după o oră, de unul şi mai mare, cu magnitudine de 6,8 – s-au produs, duminică.
Două cutremure puternice – unul cu magnitudine de moment de 5,9, urmat, după o oră, de unul şi mai mare, cu magnitudine de 6,8 – s-au produs, duminică, potrivit USGS, la adâncime relativ mică, în Cuba, ţară care a fost lovită săptămâna trecută de un uragan şi care se confruntă oricum cu o criză gravă de electricitate şi cu o penurie de alimente.
Centrul Naţional de Investigaţii Seismologice din Cuba (CENAIS) şi autorităţile locale din Santiago de Cuba au confirmat un „cutremur de 5,4 grade pe scara Richter în estul Cubei”, cu „replici semnalate”, potrivit canalului oficial de televiziune Caribe, citat de AFP.
Cutremurul, al cărui epicentru s-a situat la 175 de kilometri de Santiago de Cuba, al doilea oraş ca mărime al ţării, a fost resimţit în toate provinciile din estul insulei, precum şi în Camagüey şi Ciego de Ávila (în centru), a anunţat ziarul oficial Granma, care nu a raportat deocamdată victime. „Aici, oamenii au ieşit rapid pe străzi pentru că pământul s-a zguduit foarte tare”, a declarat prin telefon pentru AFP Andres Perez, un pensionar în vârstă de 65 de ani care locuieşte în centrul oraşului Santiago de Cuba.
Potrivit institutului geofizic american, epicentrul cutremurelor a fost localizat în apropiere de coastă, la 35, respectiv 40 de kilometri sud de Bartolomé Masó, localitate din provincia Granma, din sud-vestul Cubei.
Primul seism s-a produs la o adâncime de 14,2 km, la ora locală 10:50 (17.50, ora României), iar cel de-al doilea cutremur, mai puternic, a intervenit la ora locală 11.49 (18:49, ora României), la adâncimea de 23,5 kilometri, revizuită apoi la 14 km, potrivit datelor USGS.
Deocamdată nu se ştie dacă sunt pagube sau victime, iar evaluarea ar putea dura, pentru că infrastructura Cubei, în special în vestul ţării, este deja afectată de trecerea uraganului Rafael, săptămâna trecută.
Autorităţile cubaneze declaraseră sâmbătă seara că nu vor tolera „dezordinea publică”, în timp ce echipele de intervenţie ale insulei îndepărtau resturile şi se străduiau să restabilească alimentarea cu energie electrică a unor zone din vestul Cubei care erau încă în beznă, la patru zile după trecerea uraganului Rafael. Rafael a scos din uz sute de linii de transmisie şi stâlpi de electricitate în vestul Cubei, lăsând fără curent o întreagă ţară cu 10 milioane de locuitori şi declanşând proteste dispersate.
Principalul procuror al Cubei a declarat că a formulat acuzaţii şi a reţinut „preventiv” persoane din provinciile Havana, Mayabeque şi Ciego de Avila pentru „agresiune, dezordine publică şi vandalism”.
Provinciile Artemisa şi Pinar del Rio, mai grav afectate de Rafael, erau încă în mare parte fără curent duminică. Se preconizează că întreruperile de curent vor continua în întreaga ţară, deoarece centralele de producere a energiei electrice pe bază de petrol din Cuba, învechite, nu reuşesc să producă suficientă energie electrică pentru a satisface cererea.
Protestele în Cuba, ţară condusă de comunişti, sunt extrem de rare, dar au apărut din ce în ce mai des pe măsură ce tensiunile au izbucnit din cauza unor pene de curent zilnice care durează ore întregi şi a penuriei de apă, combustibil, alimente şi medicamente.