Incident pe calea ferată. Un autoturism a fost lovit de tren, joi, în apropierea localităţii maramureșene Săsar. Cei doi ocupanţi ai maşinii au fost găsiţi în stop cardio-respirator de către echipajele de intervenţie sosite la faţa locului. Mașina a fost proiectată pe câmp, aceasta fiind răsturnată și transformată, practic, într-un munte de fiare.
“Victimele, femeie şi bărbat, sunt în stop cardio-respirator”, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Oana Alexa Gonczi.
La locul accidentului intervin trei echipaje de pompieri, două echipaje medicale SMURD şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean. Intervenția salvatorilor este în plină dinamică.
Până la ora transmiterii acestei știri nu se cunosc cauzele producerii accidentului. Cel mai probabil poliția va deschide o anchetă pentru a stabili cum s-a produs evenimentul rutier.