Două turiste, care sâmbătă au plecat pe jos din staţiunea Poiana Braşov cu intenţia de a ajunge în zona Pietrele lui Solomon, au solicitat sprijinul Jandarmeriei după ce au constatat că s-au rătăcit şi, în condiţii de întuneric, nu mai pot găsi traseul. Ele au fost recuperate “în condiții de siguranță” de jandarmii montani. 

„Două tinere au solicitat astăzi ajutorul jandarmilor printr-un apel 112, relatând faptul ca au plecat pe jos din Poiana Braşov cu intenţia de a ajunge la Pietrele lui Solomon, dar ca s-au rătăcit şi drumul pe care se află nu le este cunoscut. Cum afară se întunecase, tinerele s-au speriat şi au cerut ajutor specializat. Colegii de la Postul Montan Poiana Braşov s-au deplasat cu operativitate în zona de unde a fost efectuat apelul şi le-au găsit pe tinere tefere, fără probleme medicale, dar foarte panicate”, informează, sâmbătă seară, oficialii Jandarmeriei Braşov.

Cele două turiste le-au spus jandarmilor montani că  au folosit o aplicaţie pentru a ajunge la Pietrele lui Solomon, însă indicaţiile acesteia s-au dovedit a fi eronate.

Femeile au fost coborâte în condiţii de siguranţă în staţiune de unde şi-au continuat drumul spre oraş, folosind mijloacele de transport în comun.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here