Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, afirmă că în două sectoare din Bucureşti nu s-a făcut niciun demers pentru desfiinţarea spaţiilor comerciale construite ilegal la metrou, el susţinând că aşteaptă ca edilii celor două sectoare să emită autorizaţiile de desfiinţare şi să le pună în aplicare. ”Aceste desfiinţări ale construcţiilor fără autorizaţie de construire, acele construcţii ilegale de la metrou, desfiinţarea o fac primăriile de sector, e responsabilitatea lor legală. Sectoarele 2, 4 şi 6 – iată, indiferent de culoarea politică, sunt trei culori de primari aici – au terminat complet staţiile lor. Sectorul 1 mai are patru staţii, dar a făcut deja două sau trei. Nu s-au mişcat lucrurile până acum în sectorul 3 şi 5. Cred că suntem undeva la două treimi din spaţii”, a declarat Cătălin Drulă luni seară, la Digi 24. Ministrul susţine că s-a făcut un schimb de documente între primăriile celor două sectoare şi Primăria generală a Capitalei. ”Nu vreau să cred că primarii de la sectoarele 3 şi 5 nu vor să-şi facă datoria legală. M-am asigurat de mai multe ori că îşi vor face treaba”, a adăugat ministrul. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].