Ziua Victoriei Revoluției din 22 decembrie marchează eliberarea României de comunism și începutul drumului spre democrație. În prag de sărbători, durerea unei mame răsună mai puternic ca niciodată.
Elena Băncilă, mama unui tânăr care și-a dat viața pentru libertatea României acum 35 de ani, își găsește masa de Crăciun aproape goală și sufletul greu.
Este o poveste dureroasă, care ne amintește de sacrificiile făcute de cei care au plătit cu sânge pentru libertatea noastră.
„Doamna Anca, mă doare sufletul, România e în sufletul meu, pentru că sânge din familia mea, 3 generații am plătit cu sânge, pământul României, libertatea României, ceea ce se întâmplă e bătaie de joc. Ne asasinează copiii, iar și iar…Îmi arde sufletul doamnă, că nu am pe scaunul gol de 35 de ani, nu este la masă pe scaunul ăla în fața mea să fiu fericită și eu ca mamă.”, a transmis Elena Băncilă în direct la Realitatea PLUS.