O echipă a televiziunii britanice Sky RealTimeNews a fost prinsă luni într-o ambuscadă a trupelor ruseşti în Ucraina. Reporterul Stuart Ramsay a fost rănit, cameramanul Richie Mockler a fost salvat de vesta antiglonţ. Ramsay a povestit, vineri, ce s-a întâmplat şi a afirmat că el şi echipa lui au avut noroc. El a mai spus că ei au strigat că sunt jurnalişti, însă atacul a continuat. “Am pornit cu prudenţă spre oraşul Bucha, unde un convoi rusesc fusese distrus de armata ucraineană în ziua precedentă. Contacte de încredere din oraş ne-au spus că este linişte şi ne-au promis că ne vor arăta convoiul şi ne vor spune despre ce s-a întâmplat. Oraşul este la 30 de kilomtri de Kiev, dar am avut nevoie de câteva ore să ajungem acolo, drumurile fiind închise. Îmi amintesc că mă întrebam dacă moartea mea avea să fie dureroasă. Şi apoi am fost lovit în spate. “Am fost împuşcat”, am strigat. Dar ceea ce m-a uimit a fost că nu m-a durut atât de rău. Era mai mult ca şi cum aş fi fost lovit cu pumnul. A fost ciudat, dar m-am simţit foarte calm. Am reuşit să-mi pun casca şi eram pe punctul să fug, când m-am oprit şi m-am întins la portireră şi mi-am luat telefoanele şi cardul de presă, incredibil. Richie spune că apoi am coborât din maşină şi m-am ridicat, iar apoi am început să alerg. Mi-am pierdut echilibrul şi am căzut ca un sac de cartofi, tăindu-mă la faţă. Vesta şi casca mea aproape sigur m-au salvat. Ideea este că am fost foarte norocoşi. Dar mii de ucraineni mor, iar familiile sunt vizate de trupele ruseşti, aşa cum am fost noi. Acest război este tot mai crunt pe zi ce trece”, a povestit Ramsay. Alături de el în maşină se mai aflau producătorul Martin Vowles, producătorul local Andrei Litvinenko, cameramenul Richie Mockler şi producătorul Dominique Van Heerden. Ei au fost salvaţi de poliţia ucraineană şi au revenit la Londra. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].