Un japonez a provocat șoc pe rețelele sociale după ce a arătat ce a mâncat timp de 20 de ani în scopul de a se pensiona la vârsta de 45 de ani. Astfel, bărbatul a reușit să economisească în ultimele două decenii în acest scop aproape 600.000 de euro.  

Japonezul care nu și-a făcut publică identitatea a anunțat pe unul din conturile sale de socializare că a atins, în sfârșit, independența financiară. Însă pentru aceasta a îndurat condiții grele.

Acesta a renunțat la apartamentul în care locuia și s-a mutat la un internat al companiei unde lucra, unde a folosit mobila și electrocasnicele pe care ceilalți oameni le aruncau la gunoi.

De asemenea, nu a folosit niciodată aer condiționat pe timpul verii și încălzire iarna. Iar mesele zilnice constau doar în orez fiert și bucăți mici de fructe sau legume. În zilele extrem de solicitante, consuma și carne sau câte o băutură energizantă. 

Cum au ajuns peste 100 de turiști să viziteze România din greșeală. Oaspeții surpriză au fost întâmpinați cu pâine și sare

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here