Economist Radu Georgescu, fost director financiar într-o bancă importantă, avertizează într-o postare recentă că actualul context mondial amintește de anul marii crize din 2008, când economiile bazate pe credite bancare s-au prăbușiri atunci când acestea au fost retrase. 

„De 2 ani de zile explic copiilor mei, familiei, clienților și celor care mă urmaresc pe rețelele sociale că am un deja vu din 2008.

De aceea, explic de 2 ani că trebuie să ne pregătim financiar și mental pentru ce va veni din punct de vedere economic și social. Ca și în 2008, acum se sparg toate bulele. 

1.Bula bugetarilor

În perioada 2006-2008 în sectorul bugetar a fost un El Dorado. Salariile au crescut foarte mult, până într-o zi când s-au redus toate salariile cu 25%. Acum este și mai complicat pentru bugetari deoarece încep disponibilizările. În 2009 nu s-au dat oameni afară. Acum se dau oameni afară. În 2025 și 2026 vom avea mișcări sociale: greve, demonstrații. etc.

2. Bula imobiliară

Periodic am explicat că suntem într-o bulă imobiliară. Mai mare decât în 2008. În 2009 banca executa apartamente care erau cumpărate cu 100.000 euro. Dar nu dorea să dea nimeni la licitație nici măcar 30.000 euro. Deoarece aceste apartamente nu au valorat niciodată 100.000 euro. Valoarea lor a crescut din cauza creditelor acordate de bănci. Acum, probabil vom vedea apartamente cumpărate cu 150.000 euro pe care nu va da nimeni nici măcar 50.000 euro. Deoarece aceste apartamente nu au valorat niciodată 150.000 euro.

3. Bula mașinilor

În 2009 nu mai existau parcări libere în București deoarece erau mii de mașini luate în leasing și date înapoi de către clienți. Multe bănci și firme de leasing au dus mașinile pe câmp la Balotești. Dacă în 2009 ar fi existat rețelele sociale, ar fi devenit virale poze cu mașini Ferrari lângă care pășteau oile.

4. Bula din IT

În 2008 se spunea că sunt prea putini IT-iști. În 2009 se spunea că sunt prea multi IT-iști. În 2009 nicio companie nu mai făcea dezvoltări soft. Acum, IT-iștii vor fi printre primii afectați.

5. Bula de pe Bursă

Indicele BET de pe Bursa de la Bucuresti a scăzut 80% în perioada 2008-2009. Bursa de la București are o lichiditate scăzut.Orice vânzare de acțiuni duce la prăbușirea acțiunilor. Vezi ce s-a întâmplat în 2024 cu vânzările acțiunilor firmele imobiliare de pe bursă, deținute de către Fondurile Private de Pensii. Efectul. Toate acțiunile firmelor din imobilare au scăzut cu mai mult de 50%

6. Bula lucrurilor inutile din firme: team building, masa de tenis, PlayStation etc

In perioada 2006-2008 am făcut 2 team buildinguri în Egipt și unul în Elveția. La birou aveam masa de tenis și PlayStation. In 2009 banca nu mai avea bani să plătească chiria și utilitățile. Făceam economii și la rechizite.

7. Partea frumoasă la o criză econonomică

Criza economică este un eveniment economic logic și benefic pentru economie și oameni. Criza economică reglează toate anomaliile și se sparg toate bulele. Începi să înțelegi ce este cu adevărat important și ce este cu adevărat frumos. Deoarece nu mai aveam bani de team building, am mers cu corturile în Apuseni. Am fost surprins că răsăritul se vede mult mai frumos din vârf de munte decât dintr-o cameră de la un hotel de 5 stele din Elveția”, a scris Radu Georgescu pe pagina de Facebook.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here