Un elev de la Liceul “Mihail Kogălniceanu” din municipiul Vaslui a fost transportat, joi, la spital după ce s-a rănit cu o petardă. Din primele informaţii, adolescentului i-ar fi explodat o petardă în mână.
“Ambulanţa SMURD Vaslui a intervenit în zona Liceului “Mihail Kogălniceanu” pentru acordarea măsurilor de prim-ajutor calificat victimei unui accident pirotehnic. În urma acestui incident, un tânăr în vârstă de 19 ani a suferit un traumatism la nivelul mâinii drepte, fiind afectate trei falange. Tânărul este conştient şi stabil hemodinamic”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.
Poliţiştii efectuează cercetări în acest caz.