Un nou caz de violență și bullying în școli a fost semnalat de presa locală din Constanța. Cazul este cu atât mai revoltător cu cât conducerea unității de învățământ nu numai că nu a luat măsuri ca să oprească valurile de agresiune cu care se confruntă o elevă, dar a mai și certat-o pe mama acesteia în momentul în care a depus plângeri. 

Cazul a ajuns în atenția presei locale când mama elevei i-a contactat pe jurnaliști. Aceasta le-a povestit coșmarul prin care trece fiica sa la școală și cum este agresată de trei colegi. Femeia spune că fiica ei a ajuns să nu-și mai dorească să meargă la școală, de teamă. Asta pentru că a fost permanent agresată și jignită, i se umblă în geantă, este udată cu apă, i se varsă pe bancă gunoaiele din tomberon și chiar a fost pusă în genunchi și sugrumată cu o bluză, toate acestea într-o sală de clasă, într-o școală unde conducerea nu ia nicio măsură pentru limitarea violenței între elevi.

Eleva agresată este clasa a VI-a C la Școala Gimnazială nr. 16 din Constanța și s-a confruntat de-a lungul timpului cu un val de violențe din partea celor trei colegi, două fete și un băiat. Însă punctul culminant a fost în data de 12 iunie, când, într-o pauză, copila s-a întors de la toaletă și și-a găsit banca plină cu deșeurile provenite din coșul de gunoi. În acel moment, o colegă care îi face permanent zile fripte, S.B., a pus-o în genunchi și a încercat să o sugrume. Incidentul s-a întâmplat chiar de față cu ceilalți colegi, și a fost surprins și de camerele de supraveghere montate în clasă.

Imediat, fata a fugit la directoare, iar de acolo și-a sunat mama, care a ajuns în pauza următoare, însă nu a avut cu cine discuta, fiindcă directoarea plecase, iar în lipsa acesteia nu a binevoit cineva să o sune și să-i explice ce s-a întâmplat, deși aveau această obligație. 

În urma acestui incident, a fost depusă o nouă sesizare la secretariatul școlii, la Inspectoratul Școlar, dar și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

Țara din nordul Europei unde poți să cumperi teren de casă cu doar 8 eurocenți pe metru pătrat. Autoritățile sunt disperate să atragă noi locuitori

Incidentul a fost tratat la modul „se mai întâmplă“

Mama elevei agresate a încercat să discute cu dirigintele clasei, însă s-a lovit de lipsa de reacție a acestuia, la modul: „Ce ați vrea să fac eu?“

Mai departe, a încercat să vorbească cu directoarea unității, Simona Balteș, mai ales că se făcuse o anchetă în școală și primise unele semnale că eleva respectivă va rămâne repetentă și poate, în anul școlar următor, nu va mai fi colegă cu fiica sa. Numai că și de această dată s-a lovit de alte probleme: după întrunirea Consiliului Profesoral, în cadrul căruia au fost purtate descuții pe acest subiect, rezultatul nu i-a fost comunicat decât mult prea târziu, timp în care atât mama, cât și fiica acesteia au stat cu un stres continuu.

În cele din urmă, i s-a comunicat doar faptul că elevei agresoare i-a fost scăzută nota la purtare și atât, iar din toamnă vor fi colege din nou, spre disperarea fetei.

Însă partea cea mai urâtă a fost cea în care i s-a sugerat de către conducerea școlii că, dacă nu îi convine, reclamanta își poate muta fiica la orice școală dorește!

După mai multe insistențe, mamei i-a fost permis să vizioneze imaginile surprinse de camerele de supraveghere, în care a putut vedea cum fiica ei a fost pusă în genunchi și strangulată cu o bluză.

Scandal în biserica Anglicană din cauza căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. O parte a liderilor religioși amenință cu schisma

Și mai urât a fost atunci când a întrebat de ce nu a fost luată nicio măsură în legătură cu agresarea fiicei sale și i s-a răspuns sau, mai bine zis, a fost certată pentru faptul că nici fiica ei nu a reacționat, scrie FocusPress.

Asta ca și cum tot victima era vinovată pentru tot ce i se întâmpla. Între timp, mama fetei a fost certată de una dintre secretare că de ce mai depune reclamație, că oricum Consiliul Profesoral s-a întrunit și s-a luat o decizie. Strigătul de ajutor al fetei abuzate și al mamei acesteia a fost însă, auzit de Inspectoratul Județean de Poliție, după ce cazul a fost mediatizat la nivel local.

IPJ Constanţa a anunţat, joi, 27 iunie, că s-a sesizat, după ce în spaţiul public au apărut informaţii că o minoră ar fi fost agresată într-o şcoală din orașul de la malul mării.

“La data de 27 iunie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa – Secţia 4 Poliţie s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe. Cercetările continuă în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi luării măsurilor legale ce se impun”, a anunţat IPJ Constanţa. 

O mamă supărată că fiul său are teme de vacanță a împărțit internetul în două: „Eu refuz să-mi supun copilul la asemenea tratament”

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here