Multipla campionă olimpică la canotaj Elisabeta Lipă și-a anunțat, vineri, candidatura pentru un mandat de deputat pe listele PSD în județul Botoșani.
„La 20 de ani de la ultima mea Olimpiadă, am decis să intru într-o nouă competiție importantă: de data aceasta, pentru viitorul Județului Botoșani.
Un viitor mai bun, un viitor în care dezvoltarea, investițiile și oportunitățile sunt garantate de cea mai bună echipă. Am hotărât să candidez pentru funcția de Deputat pentru Județul Botoșani.
În urma vizitei pe care am avut-o la Organizația PSD Botoșani, am convingerea că fac parte dintr-o echipă unită și puternică, care are un țel comun: să obținem cea mai înaltă performanță pentru județul nostru”, a scris Elisabetă Lipă pe Facebook.
„Faptul că acum mi se oferă această provocare, de a face lucruri concrete pentru bunăstarea oamenilor din acest județ, mă responsabilizează și mă onorează. Accept cu mare onoare această nominalizare! Am încredere în această echipă și sunt convinsă că, prin strategie, viziune și îndârjire, vom reuși să garantăm un viitor mai bun pentru copiii noștri, părinții și, deopotrivă, pentru bunicii acestui județ”, a mai precizat Lipă.